Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 iunie 2014
procedural
Vasilica Steliana Miron
Discuții procedurale privind programul de lucru al Senatului pentru perioada 16–21 iunie
Discurs
Vă mulțumesc.
Declarația politică „Drepturile creștine ale condamnaților – mit sau realitate?”
Statul de drept este un stat barbar sau un stat creștin?! Asistăm la o sugrumare a drepturilor izvorâte din credința creștină ale condamnaților de către statul de drept.
Justiția nu a existat în România când s-a confiscat o revoluție pentru care au murit mii de oameni. Justiția nu a existat în România când s-a distrus economia națională.
O pseudojustiție a fost, în schimb, când s-a furat o țară prin legile restituirii proprietăților. Dar astăzi justiția se răzbună, se răzbună și prin ferocitate.
Poate că așa trebuie ca România să fie salvată.
Nu mai pot înțelege astăzi utilitatea Bibliei în sistemul judiciar, în condițiile în care nicio formă, nicio valoare creștină nu este respectată de acest sistem.
Drama trăită de femeia condamnată pentru că a furat 20 de lalele, căreia nu i s-a permis să meargă la înmormântarea propriului prunc, este de neimaginat, este sfâșietoare.
Drama trăită de femeia aflată în arest preventiv, de a nu i se permite să participe la funeraliile soțului său, care s-a sinucis pentru că s-a considerat vinovat de suferințele produse soției sale, a îngrozit pe orice creștin din această țară.
Dacă Consiliul Superior al Magistraturii nu are nicio reacție la sugrumarea drepturilor izvorâte din credința creștină ale condamnaților de către statul de drept, dumneavoastră, domnule prim-ministru, trebuie să aveți, trebuie să le arătați românilor că vă pasă, că și românii au dreptul la demnitate, chiar și cei condamnați sau aflați în diferite stadii ale procesului penal.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.