Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Vă mulțumesc. Dezbateri generale. Cine dorește să intervină? Nu sunt dezbateri generale. Închid dezbaterile generale. Raportul merge la vot.
Punctul următor, punctul 3 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții în vederea acoperirii contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), semnat la București la 24 decembrie 2013, și a amendamentului convenit prin Contractul de finanțare amendat și reconfirmat, semnat la București la 16 mai 2014, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în vederea acoperirii contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), semnat la București la 24 decembrie 2013.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care are un raport de admitere.
Legea are caracter ordinar.
Inițiatori sunt MADR și Ministerul Finanțelor Publice. Îi dau cuvântul domnului Valentin Ionescu, secretar de stat... Nu.
Domnul György Attila, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, microfonul 8, pentru a prezenta punctul de vedere al ministerului. **Domnul György Attila** _– secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă aprobarea Contractului de finanțare dintre România și BEI în vederea acoperirii contribuției bugetului de stat la PNDR.
Valoarea împrumutului este de 300 de milioane de euro. Este dat pe o perioadă de 15 ani la o dobândă foarte avantajoasă.
Susținem forma comisiei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.