Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Sofia Mariana Moț
secretar de stat în Ministerul Justiției
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Curtea Constituțională a fost sesizată la 19 iunie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, de un grup de 94 de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale PNL și USR, precum și de către Președintele României.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, a admis în parte sesizările de neconstituționalitate și a declarat ca fiind neconstituționale unele sintagme folosite în modificările cuprinse în acest proiect, precum și o serie de modificări aduse dispozițiilor Codului de procedură penală.
Comisia specială a adoptat o serie de modificări în procesul de reexaminare pentru a pune în acord dispozițiile de modificare cu decizia Curții Constituționale. Guvernul apreciază că Parlamentul va decide în ce măsură aceste amendamente propuse în procedura de reexaminare corespund exigențelor deciziei Curții Constituționale cuprinse atât în considerentele acesteia, cât și în dispozitivul acestei decizii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.