Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Dorin Valeriu Bădulescu
Discurs
Vă mulțumim. Sper că nu-mi tăiați și mie microfonul, pentru mai încolo.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Legi de tipul celor pe care le avem acum în discuție sunt de natură să scindeze societatea în două. Sunt de natură să creeze controverse, atâta timp cât ele nu sunt suficient dezbătute, nu sunt suficient înțelese și nu sunt suficient explicate, cu atât mai mult cu cât și cuprind anumite prevederi care nu sunt întocmai cu principiile unei societăți pe care astăzi... din care astăzi facem parte.
Ce vreau să spun cu aceste lucruri este că faptul că aceste legi nu au avut un parcurs normal, faptul că aceste legi au fost promovate printr-o comisie specială, faptul
că procedura a fost netransparentă și lipsită de dezbateri reale, efective și consistente, mai ales că este un domeniu sensibil și un domeniu care ne interesează pe toți, conduc la ideea că se dorește promovarea lor cu orice preț, în ciuda faptului că într-un an centenar, de 100 de ani, românii ar trebui să fie uniți, nu scindați prin astfel de acte normative.
Din punctul nostru de vedere, insuficiența dezbaterii și faptul că au fost promovate prin această comisie specială sunt motive suficiente pentru ca Grupul PMP să voteze împotriva acestui proiect de lege și a celorlalte proiecte, lucru pe care îl vom face.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.