Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2011
Informare · Trimis la votul final
Marian Sârbu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă deputat.
Dacă sunt intervenții din partea celorlalte grupuri parlamentare?
Nefiind intervenții și reamintindu-vă că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea acestei inițiative legislative, rămâne, de asemenea, pentru ședința de vot final.
La punctul 98 de pe ordinea de zi, la capitolul „Respingeri”, avem Propunerea legislativă privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor, precum și a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă.
Din partea inițiatorilor dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu dorește nimeni să ia cuvântul.
Din partea grupurilor parlamentare, în cadrul dezbaterilor generale, nu dorește nimeni să ia cuvântul.
Inițiativa legislativă rămâne, de asemenea, pentru votul final.
La punctul 99 de pe ordinea de zi, la capitolul „Respingeri”, avem Proiectul de lege pentru abrogarea Capitolului IV din Legea nr. 329 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, precum și Proiectul de lege pentru abrogarea Capitolului IV din Legea nr. 329 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Prima propunere legislativă este PL-x 301/2010, cea de-a doua este PL-x 302/2010.
Propunerea comisiilor, de respingere a inițiativelor legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Votul final s-a dat pe 16.11.2010 și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art. 104 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Dacă sunt observații?
Domnul deputat Victor Dobre.
Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.