Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2019
other
Doru Adrian Pănescu
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președintă.
Titlul declarației mele este „Securitatea în școli, o necesitate”.
Stimați colegi,
Cazul profesoarei înjunghiate în fața cancelariei într-o școală din Ploiești la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an a readus în atenția noastră, a tuturor, problema securității în școli. Cazul nu este însă unul singular. La sfârșitul lunii martie 2018 un fapt similar s-a petrecut în comuna Oșești, din județul Vaslui, unde un tânăr înarmat cu un cuțit a intrat în școala din localitate și „a amenințat o elevă, pe mama acesteia și pe o profesoară și a rănit minora cu cuțitul în zona mâinilor”, conform Agerpres.
Multe cazuri asemănătoare au fost prezentate, de altfel, în ultimul an în presă. Au fost situații în care fie elevii, fie profesorii au fost agresați în incinta școlilor, incidentele generând panică atât în rândul elevilor, al cadrelor didactice, cât și al părinților.
Obligativitatea asigurării serviciilor de securitate în unitățile de învățământ este prevăzută în mai multe acte normative aflate în vigoare, însă în cele mai multe dintre școli acestea pur și simplu nu există. În art. 105 pct. (2) din Legea educației naționale este prevăzut faptul că „finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi”. De asemenea, obligația legală ca primăriile să asigure serviciul de pază al școlilor este cuprinsă și în Legea nr. 35/2007 a siguranței în școli, dar și în Legea nr. 333/2003 – Legea pazei, care prevede că fiecare autoritate publică este obligată să asigure paza clădirilor pe care le are în subordine.
În multe cazuri autoritățile locale invocă faptul că nu-și permit să aloce cheltuieli distincte sau că nu au sume suficiente pentru contracte cu servicii specializate de pază sau pentru implementarea de sisteme de monitorizare video. Se ajunge astfel la ignorarea legii. Situația de fapt poate conduce însă la incidente extrem de grave, pentru că este pusă în joc, în fiecare școală, atât siguranța a sute de copii, cât și a colectivului de cadre didactice.
De aceea, consider că trebuie găsite resurse bugetare concrete pentru siguranța în școli și formulate prevederi legislative foarte clare cu privire la măsurile care trebuie respectate pentru a evita incidente precum cele menționate. Cred că, înainte de orice, trebuie să avem sentimentul deplinei securități în școală, ca să putem face apoi și următorii pași în reformarea sistemului de educație.
Sunt Doru Adrian Pănescu, senator PSD, Circumscripția electorală nr. 24 Iași.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .