Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 noiembrie 2016
Declarații politice · adoptat
Paul Dumbrăvanu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Acum, la final de mandat, pot să spun că preocupările mele au fost legate de două teme importante și cred că am reușit să aduc o contribuție în ceea ce privește transparentizarea cheltuielilor din administrația publică locală, și nu numai. Este o temă extrem de importantă pentru România, pentru că, până acum, am discutat despre foarte multe probleme legate de achizițiile publice, despre transparența cheltuirii banului public, în ce mod poate fi făcută această cheltuire în favoarea cetățenilor.
Cred eu că o temă importantă care rămâne pentru viitorul Parlament este aceasta, deoarece nu s-a reușit nici până în ziua de astăzi să se ajungă la o concluzie foarte clară în privința cheltuielilor care se efectuează de către toate instituțiile statului și acestea nu sunt încă total transparente.
A doua temă pe care am abordat-o în acești patru ani de mandat a fost aceea a prevenției.
Eu consider că prevenția ar trebui să primeze în tot ceea ce înseamnă sistemul nostru legislativ. Ar trebui să fim cu totul mai atenți asupra a ceea ce înseamnă avertizarea cetățenilor atunci când sunt pasibili sau există acest pericol de a încălca o lege.
Cred eu că instituțiile sunt făcute nu pentru a milita polițienește și a sancționa oamenii, a-i prinde undeva la cotitură atunci când greșesc, ci pentru a preveni aceste greșeli și, dacă ele sunt făcute cu intenție directă, atunci să fie sancționate.
Deci prevenția rămâne o problemă nerezolvată. Din punctul meu de vedere, sunt încă foarte multe legi care doar sancționează, dar nu prevăd norme pentru prevenirea unor eventuale încălcări ale acestora, și consider că instituțiile statului care se ocupă de coerciție, în principiu, ar trebui să fie ajutate prin această legislație impusă de Parlament.
Parlamentul, primordial, ar trebui să aibă rolul de a ocroti cetățenii de a încălca legislația, în primul și în primul rând, și nu a sancționa, în primul rând, încălcările acestora și, după aceea, a încerca să remedieze ceva.
Deci rămân două teme importante – transparentizarea, în întreg, a ceea ce înseamnă administrație publică și prevenția, prevenirea a tot ceea ce înseamnă încălcarea legii de către cetățean. Și cred că în mandatul următor parlamentarii au rolul de a întări aceste două teme printr-o legislația corespunzătoare.
Vă mulțumesc. Paul Dumbrăvanu, deputat PNL.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.