Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2010
Informare · Trimis la votul final
Ioan Nelu Botiș
Discurs
## Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Aș spune foarte clar că nu cred că este corect să venim cu asemenea afirmații. Poate au fost momente în care nu au fost prezenți secretarii de stat din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, dar, din ceea ce știu eu, și cred că știu foarte bine ca vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, mâine va fi prezent chiar domnul ministru al muncii, domnul Șeitan.
În consecință, eu cred că Domnia Sa a răspuns și, cu siguranță, va răspunde în continuare invitațiilor membrilor comisiei, mai ales că urmează o perioadă în care, așa cum am spus înainte, va veni să prezinte acest cod de asistență socială și, cu siguranță, prezența Domniei Sale în fața comisiei va fi extrem de importantă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.