Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2017
Declarații politice · adoptat
Emilia Arcan
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Aș vrea să fac o intervenție cu privire la anteriorul vorbitor, domnul senator Cazan Mircea, senator PNL de Sibiu.
Aș vrea să-i spun că Pinocchio este un personaj de basm tare iubit de toți copiii din această țară, și nu numai. Făcând aceste aprecieri de la tribuna Parlamentului, spunând că premierul României este un personaj de acest fel, făcându-l chiar Pinocchio, este jenant, ca senator, ca parlamentar, să te prezinți în fața cetățenilor din această țară să adresezi jigniri la premierul României, indiferent cine ar fi aceasta.
Și, ca să trecem la tema declarației mele politice de astăzi, se intitulează „Sprijinirea autorităților administrației publice locale”.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Între politicile Partidului Social Democrat privind administrația publică locală, un loc prioritar îl ocupă politica de lărgire a autonomiei autorităților acesteia, de consolidare a capacităților de dezvoltare a problemelor cât mai aproape de sursa lor, precum și creșterea eficienței activității autorităților din fiecare localitate.
În sensul punerii în operă a acestui deziderat, Guvernul condus de premierul României Grindeanu a adoptat Ordonanța de urgență nr. 6/2017, pe care noi, coaliția majoritară, am votat-o săptămâna trecută, ordonanță care, printre altele, stabilește măsuri privind realizarea investițiilor în comunitățile locale din fonduri publice.
Ca persoană care vine din administrația județeană, apreciez că ordonanța la care mă refer este foarte bine primită de toți primarii, viceprimarii, consilierii și cetățenii localităților din această țară, indiferent de culoarea lor politică.
Ea face parte din eforturile actualei puteri de sprijinire a autorităților publice locale în dezvoltarea infrastructurii de bază, așa cum sunt cele de apă, canal, școli, spitale, drumuri și alte asemenea. Toate acestea se fac pe bani puțini și, cum la nivel local nu sunt suficienți pentru investiții, Ordonanța de urgență nr. 6/2017 asigură finanțarea de la bugetul de stat, din fonduri nerambursabile, a realizării pachetului minim de servicii publice în mediul rural.
Prin fondurile astfel disponibilizate, se vor finaliza obiectivele de investiții începute în anii din urmă, precum și 9.500 de noi investiții, din care 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de unități de învățământ preuniversitar, care necesită lucrări de realizare, extindere, reabilitare și modernizare, dar și de dotare, în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare și pentru desfășurarea în bune condiții a activității specifice.
Potrivit acestei ordonanțe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene are la dispoziție pentru realizarea Programului național de dezvoltare locală în perioada 2017–2020 credite de angajament de 30 de miliarde de lei, în baza cărora se pot încheia contracte de finanțare multianuale.