Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2008
procedural · adoptat tacit
Denisa Oana Pătrașcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, doamna președinte.
Cele două acte normative și cele dinainte sunt corelate, toate privesc creșteri salariale care au loc în anul 2008. Acest act normativ privește în special situația bugetarilor contractuali și a persoanelor care dețin funcții de demnitate publică. Majorarea este în două etape, după cum urmează: cu 4,5% începând cu 1 aprilie 2008, față de nivelul din luna martie 2008, și cu 5,5% începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008.
Cu ajutorul membrilor Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, cărora le mulțumesc foarte mult, s-a realizat un raport la care s-au adus amendamente. Este vorba de o completare care nouă ne-a scăpat și încă o dată mulțumesc Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.