Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2012
other
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor au fost sesizate spre dezbatere în fond cu cererea de reexaminare a Legii privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice.
Potrivit dispozițiilor art. 75 din Constituția României și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare.
Legea a fost trimisă spre promulgare, iar Președintele României a cerut reexaminarea legii la data de 15 decembrie 2010.
Motivele pentru care Președintele României a depus cererea de reexaminare se regăsesc în raportul comun înlocuitor.
În urma dezbaterilor, cele două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă, să supună dezbaterii plenului Camerei Deputaților raportul comun de înlocuire, constând în menținerea raportului de admitere a cererii de reexaminare și de adoptare a Legii privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice în forma prezentată în anexele la prezentul raport, cu amendamentele admise, redactate în anexa nr. 1 la prezentul raport, și amendamentele respinse, care sunt conținute în anexa nr. 2 la prezentul raport, ambele anexe făcând parte din acest raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.