Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Gabriel Andronache
Discurs
## Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru declararea zilei de 9 martie – „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989”.
Camera Deputaților, potrivit dispozițiilor constituționale, este Cameră decizională.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această inițiativă legislativă.
Obiectul de reglementare este declararea zilei de 9 martie ca Zi comemorativă a celor care s-au opus regimului totalitar comunist.
În urma dezbaterilor din Comisia juridică, de disciplină și imunități, s-a hotărât să se propună spre dezbatere și aprobare plenului Camerei Deputaților, cu unanimitate de voturi, adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise, astfel cum sunt redate în anexa nr. 1 la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.