Petru Stan

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Cred că această inițiativă legislativă nu este prea bine înțeleasă de anumiți colegi de la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. La art. 5, al treilea amendament, am cerut să se înființeze, până la finele anului 2010, un număr de șase laboratoare zonale de control al alimentelor, amplasarea acestora să se facă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și fondurile necesare construirii acestora să fie cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De ce am cerut acest lucru?

Avem, la nivel de țară, doar câteva laboratoare care pot depista E-urile din produsele alimentare: Timișoara, Suceava, București. Nu știu dacă mai există altul. Foarte mulți colegi confundă aceste laboratoare de depistare a E-urilor cu laboratoarele de control al alimentelor, care există prin tot felul de unități de procesare și la nivelul județelor.

În realitate, nu avem decât câteva. Se prelevează probe din alimente și se trimit la aceste laboratoare. Sunt procesatori cărora le vine rândul să li se recolteze probe o dată la trei ani, la doi ani, la un an. În mod normal, există un program național și un program județean de recoltare a acestor probe. Nu se face acest lucru, fiindcă nu sunt fonduri.

Chiar și laboratoarele existente — două-trei pe țară — determină doar acești aditivi E, dar nu și efectul acestora asupra sănătății oamenilor. Deci nu există niciun fel de cercetare în România și nici nu a existat vreodată. Nici la nivelul Uniunii Europene nu se știe precis ce efecte vor avea aceste E-uri asupra sănătății oamenilor. Se fac doar experimente pe cobai, se știe precis că sunt cancerigene, iar noi continuăm să mâncăm aceste alimente cancerigene.

Că scrie pe ambalaj „E” nu știu cât, nu interesează pe nimeni, în final și la urma urmei, acest lucru. De aceea, am inițiat această propunere legislativă.