Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2007
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Dacă-mi permiteți o scurtă replică, vizavi de punctul de vedere al Guvernului.
Am menționat și în susținerea acestei propuneri legislative că inițiatorii doresc să sprijine Guvernul în realizarea Programului de guvernare. Zilele trecute, distinsul ministru al economiei și finanțelor spunea că Guvernul are un program pentru combaterea sărăciei extreme până în anul 2009.
Propunerea noastră legislativă ajută Guvernul în acest sens și aș ține să mai subliniez faptul că nu este vorba de un al doilea act normativ privind acordarea tichetelor de masă. Există o lege a tichetelor de masă care stabilește beneficiarii acestor tichete de masă, dar ea se referă la cei care sunt angajați.
Este de-a dreptul ilogic. Cel care este angajat are un salariu — și în unele cazuri, un salariu bunicel — și beneficiază de tichete de masă din bugetul statutul, și cei care sunt săraci, muritori de foame, nu beneficiază, și Guvernul spune acum ca pe aceștia să-i lăsăm în continuare să moară de foame. Nu mi se pare normal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.