Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2009
procedural · respins
Marian Hoinaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.
Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare introducerea – la art. 20 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului – unui nou alineat, care prevede ca „tractoarele, mașinile agricole, standurile de încercare, aparatele de măsură” să treacă din domeniul public al statului
în domeniul privat al statului, să poată fi casate conform normelor în vigoare, sumele rezultate din valorificarea acestora urmând a se face venit la bugetul de stat.
Față de această propunere, Guvernul a venit cu următoarele observații:
Se consideră necesar să se menționeze în acest alineat (2) că sumele rezultate din valorificarea activelor corporale casate să se vireze la Agenția Domeniilor Statului și să se facă venit la bugetul statului.
De asemenea, la expirarea contractului de concesiune, beneficiarul este obligat să restituie liber de orice sarcini bunul încredințat prin contract, inclusiv investițiile realizate, cu excepția bunurilor care fac obiectul alineatului (2).
Guvernul a susținut în forma inițială, cu aceste amendamente, propunerea legislativă, a susținut și amendamentele comisiei și susține în continuare și ultima formă prezentată în raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.