Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
Declarații politice
Florica Cherecheș
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Conectarea oamenilor la natură”.
Aceasta este tema aleasă în 2017 pentru a marca Ziua mondială a mediului.
Suntem, astfel, încurajați să petrecem timp în natură, să ne conectăm cu aceasta, dar uneori acest lucru este împiedicat de lipsa de responsabilitate a unor agenți economici care poluează și nu sunt defel preocupați de asigurarea unui aer curat.
Mă voi referi în cele ce urmează la poluarea olfactivă de care au parte zeci de mii de locuitori din municipiul Oradea și din alte localități bihorene, provocată de fermele de porci care aparțin unui grup de firme locale.
De aproximativ 10 ani, cetățenii nemulțumiți de duhoarea care cuprinde cartiere și localități întregi s-au plâns autorităților locale, Agenției de Mediu, Gărzii de Mediu, au făcut petiții peste petiții, au blocat drumuri, dar nu s-a întâmplat nimic, deși toate demersurile lor au fost cunoscute și relatate de presa locală.
M-am alăturat și eu în ultimul an acestor eforturi și, la sesizările și memoriile pe care le-am trimis Agenției de Mediu, Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății, am primit răspunsuri evazive, din care reiese că s-au respectat prevederile autorizației de mediu și că mirosul nu poate fi cuantificat și nu face rău oamenilor.
Aceste instituții ignoră furia populară și faptul că mirosul emanat de fermă conține în proporții mari amoniac și hidrogen sulfurat, cu efect nociv asupra sănătății populației, că prețurile apartamentelor în cele mai afectate cartiere au scăzut și că localnicii nu se pot bucura de proprietățile lor.
Duhoarea emanată afectează serios evenimentele în aer liber, periclitează activitatea agenților economici din domeniul alimentației publice din zonă, deranjează turiștii care ne vizitează orașul și umbrește eforturile municipalității de a pune în valoare această minunată poartă de intrare în România.
Problema mirosurilor neplăcute emanate de fermele de porci nu se regăsește doar la Oradea, presa relatând despre astfel de situații și în județele Timiș, Vaslui, Neamț, Prahova, Mehedinți, Buzău și multe altele.
Îi apreciem pe producătorii români de carne de porc, pentru că ei satisfac atât nevoi interne de consum, cât și externe, dar e inadmisibil ca activitatea generatoare de profit a unui agent economic să polueze și să deranjeze de ani de zile cetățenii care locuiesc pe o rază de 5-10 km distanță de fermele de porci.
În concluzie, solicit cu toată fermitatea Guvernului României, prin ministerele de resort, să modifice condițiile de autorizare a fermelor de porci, impunând utilizarea unor tehnologii care să asigure protecția mediului și calitatea corespunzătoare a aerului, stabilind criterii clare, precum: amplasarea, delimitarea spațiului utilizat printr-o perdea forestieră vizibilă și armonizarea cu legislația europeană în privința substanțelor neutralizatoare a compușilor organici volatili care provoacă mirosurile deranjante.