Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2007
procedural · respins
Constantin Gheorghe
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință din nou. Cu tot respectul pentru domnul președinte al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, aș vrea să spun că raportul de respingere al cererii de reexaminare nu
răspunde decât la un singur punct din cele solicitate de Președintele României în cererea dumnealui de reexaminare. Și eu unul, personal, nu mă consider satisfăcut de faptul că ni se răspunde la un singur punct și de aceea consider că va trebui să pun câteva întrebări distinsului domn ministru al afacerilor externe, colegului nostru, senator Cioroianu.
Domnule ministru,
Ați enumerat punctele solicitate de Președintele României încercând să dați niște răspunsuri, dar eu vreau să vă spun că, așa cum știți foarte bine, în procesul legislativ trebuie să existe acea notă de fundamentare, acea fișă financiară pe care noi nu o avem, nu o știm. De aceea, vă pun întrebarea dacă puteți să ne spuneți care este efortul bugetar care presupune susținerea acestei inițiative legislative. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.