Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2019
Declarații politice · adoptat
Radu Mihai Mihail
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Doamnelor senatoare,
Domnilor senatori,
Am petrecut sfârșitul săptămânii trecute în Marea Britanie, la Londra, Leytonstone, Burnt Oak, Wembley, Queensbury, Hendon, Manchester. Peste tot în aceste locuri sunt comunități mari de români.
Brexitul nu-i mai sperie, dar, pentru a se asigura că vor avea condiții bune de ședere în Marea Britanie, au de trecut printr-un proces birocratic impus de autoritățile de acolo. E nevoie și de sprijin de la administrația din România. Mulți au nevoie de pașapoarte biometrice. Consulatele din Londra și Manchester sunt arhiîncărcate. Dacă vreți să luați o programare acolo acum, veți primi o programare în august sau poate chiar în noiembrie și asta nu pentru că echipele de acolo nu ar vrea să lucreze.
Spre exemplu, programul de lucru la Londra este până la 7.00 seara. Oamenii încearcă. Motivul este simplu: guvernarea PSD–ALDE nu a fost capabilă să aibă un buget la timp și chiar și acum alocările de bani se fac cu țârâita și pe preferințe. Consulatul din Manchester ar putea fi
o mândrie pentru comunitatea română de acolo. Este un local spațios, modern echipat, dar gol. Sunt nouă ghișee, din care funcționează două. De ce? Pentru că nu s-au alocat bani la timp pentru noi angajați. România nu a avut buget două luni, iar acum cererile făcute din partea consulatului și a Ministerului de Externe sunt pierdute undeva pe circuit, pe la Ministerul Finanțelor, condus de domnul Teodorovici.
PSD și ALDE nu știu să gestioneze eficient banul public; fac gesturi fără sens, care nu folosesc nimănui, cum ar fi, spre exemplu, eliminarea serviciilor de urgență din consulate și, și mai grav, îi tratează sistematic cu dispreț pe românii, pe cetățenii români care, deși contribuie esențial la dezvoltarea României, au marele păcat că nu-i votează pe ei. Pentru că românii din diasporă nu au votat PSD–ALDE pentru că sunt bine informați și sunt europeni până în măduva oaselor.
Și acum românii din diasporă se pregătesc să arate prin vot că le pasă de România și că vor să o păstreze în Europa. Colegii mei de la USR din întreaga lume au primit mii de solicitări de informații privind modul de votare pentru 26 mai. La ambasadele și consulatele României, la noi, la Senat, la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor, am primit zeci și zeci de cereri de înființare sau menținere de secții de votare și primim în continuare. Sunt incomparabil mai multe acțiuni concrete ale compatrioților din afara țării decât acum patru ani în ceea ce privește interesul de a participa la procesul electoral. Pentru că românii din diasporă devin din ce în ce mai conștienți că sunt o forță, devin din ce în ce mai conștienți că votul lor, că îndemnul lor la vot pentru cei de acasă, că toate aceste lucruri pot schimba România. Ei nu vor să se mai lase călcați în picioare de acea clică care i-a silit să iasă, să plece din țară.