Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 decembrie 2018
Declarații politice
Viorel Salan
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația politică de azi am intitulat-o „România are nevoie de un altfel de președinte de țară”.
Sunt perfect de acord cu Președintele României când susține că „marile izbânzi ale națiunii sunt posibile dacă suntem uniți, nu dezbinați, dacă avem aspirații înalte, nu ținte personale meschine, dacă ținem aproape națiunile prietene democratice și civilizate, iar nu dacă ne izolăm de ele”.
În acest context, preluarea de către țara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene reprezintă cel mai important test, nu numai de politică externă, dar și de maturitate a clasei noastre politice. România trebuie să demonstreze că este în stare să-și îndeplinească demn și eficient această înaltă responsabilitate.
Și există condiții favorabile ca să putem duce la bun sfârșit mandatul în care țara noastră va trebui să fie un mediator imparțial în multe chestiuni sensibile și complicate. Chiar dacă pe agenda celor șase luni prioritățile sunt Brexitul și, legat de acesta, adoptarea bugetului Uniunii Europene pe anul următor, am convingerea fermă că avem capacitatea politică de a gestiona aceste situații cu totul speciale. De aceea, înțeleg apelul Guvernului României la unitate și consens. Și, din acest punct de vedere, pot să spun că Parlamentul și Guvernul s-au aliniat deja instituțional, dar și politic. Au fost enumerate în deplin acord principalele obiective ale României, cum ar fi consolidarea poziției țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO, adoptarea monedei euro în România, admiterea țării noastre în spațiul Schengen și crearea unor relații de cooperare europeană care să facă din România o țară respectată la nivel european.
Sunt încredințat, de asemenea, că pentru atingerea acestor obiective ar trebui să avem cu toții claritatea necesară de a înțelege care este interesul României în perioada imediat următoare și de a conlucra constant și sistematic pentru a le atinge. De asemenea, nu am nicio îndoială că societatea românească deține suficiente resurse pentru a confirma capacitățile organizatorice și înțelepciunea politică necesare pentru a finaliza cu succes acest mandat.
Cu regret, trebuie să constat însă că, într-un moment important pentru noi ca națiune, Președintele României continuă să rămână blocat de timpuriu într-un registru de comunicare electorală. În loc să ne demonstreze că știe care este interesul României și îl susține permanent, că este într-adevăr, așa cum a promis, un mediator constituțional și un unificator național, actualul Președinte al României a ales să conteste el însuși ordinea de drept și pe cea instituțională. Preocuparea sa favorită este aceea de a critica permanent: fie Guvernul, fie Parlamentul, fie Curtea Constituțională. Dar tot acest val de reproșuri, mai mult sau mai puțin fundamentate, aruncă o umbră nemeritată în plan extern asupra României, într-un moment crucial.