Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · retras
Radu Mihai Mihail
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Ofensiva PSD–ALDE împotriva adevărului și a bunului-simț capătă amploare în fiecare zi, cu fiecare luare de cuvânt. Ieri am fost martorii unui festival al minciunilor și sferturilor de adevăr, recitate de domnul Tăriceanu și colegi de-ai dânsului. Elucubrații bine ticluite, îndelung repetate, aceleași știri false, repetate de aceleași voci false.
Am aflat ieri că toți cei care lucrează în instituțiile europene sunt fie niște naivi, pradă inocentă a dezinformării, cum ar fi membrii Comisiei de la Veneția sau ai Parlamentului European, fie sunt niște profitori, oarecum incompetenți, care inventează problemele României doar pentru a-și asigura lor înșiși un salariu bun, cum ar fi cei din Comisia Europeană, care se ocupă de Mecanismul de Cooperare și Verificare.
Am aflat ieri de la domnul Tăriceanu că România nu este nici pe departe cea mai coruptă țară din Europa. Am aflat de la el că sunt alte țări cu probleme foarte, foarte grave. Ne-a dat exemple concrete. Exemple de țări în care companii private au comis ilegalități și, culmea nenorocirii, au fost chiar pedepsite de către justiție. Domnul Tăriceanu înțelege prin stat corupt un stat în care hoțul e prins și pedepsit. Acesta este nivelul Domniei Sale de înțelegere, că statul corupt este statul în care politicienii care nu respectă legea sunt foarte greu de găsit.
Domnule Tăriceanu, fiți tare! Nu vă lăsați dezinformat și dumneavoastră. Faceți un efort, întrebați orice om de pe stradă ce înseamnă pentru el corupția.
Noi, cei din USR, am întrebat peste un milion de oameni, în campania „Fără penali”, și răspunsul pe care l-am avut a fost tot timpul cam același: un corupt este cel care profită de funcția sa publică, de puterea pe care o are, care abuzează de banul public; un corupt este cel care folosește puterea pe care o are în stat, este cel care siluiește legile țării pentru a sta departe de închisoare. Cum e cazul prietenului dumneavoastră, domnul Dragnea, alături de care semnați inițiative legislative menite să slăbească lupta anticorupție.
Mesajul pe care îl am pentru domnul Tăriceanu și ai lui este simplu: minciuna are picioare scurte. Presupunând, prin absurd, că veți avea ceva succes în a vinde istoria dumneavoastră drept adevăr unor oficiali europeni, nu aveți nicio șansă să fiți credibili în fața milioanelor de români care trăiesc pe pielea lor, zi de zi, efectele nivelului „fabulos” al corupției din țări precum Danemarca, Olanda și Germania.
Fac un apel către toți românii care au „neșansa” să trăiască în aceste „sărmane țări corupte”, Danemarca, Olanda, Germania, care au ajuns acolo după ce au părăsit paradisul bunei guvernări și al corectitudinii din România, PSD–ALDE, să-l ajute pe domnul Tăriceanu.
Vă rog, scrieți-i! Vă rog, dați-i exemple de cât de rău sunteți afectați de corupție acolo unde trăiți acum! Scrieți-i și explicați-i cu cât entuziasm ați plecat din România doar pentru a le împărtăși danezilor, olandezilor și nemților din experiența minunată de a trăi într-un stat mai puțin corupt cum este, în opinia domnului Tăriceanu, România condusă de PSD și ALDE.