Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2025
Informare · informare
Gianina Șerban
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
**:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru interimar al României, domnul Cătălin Predoiu, și are ca obiect „Lipsa unor discipline sportive din protocolul privind bursele de merit”.
## Stimate domnule prim-ministru interimar,
În urma mai multor sesizări primite din partea părinților, antrenorilor și sportivilor juniori, am constatat o problemă serioasă legată de modul în care a fost concepută anexa protocolului prin care sunt acordate bursele de merit elevilor medaliați la campionatele naționale.
Concret, în documentul semnat între Agenția Națională pentru Sport și Ministerul Educației*, lipsesc mai multe discipline sportive, care, deși sunt organizate în cadrul unor federații naționale active și au competiții oficiale cu participare numeroasă, nu figurează printre cele eligibile pentru bursele de merit în anul școlar 2024-2025.
Din cele 82 de federații sportive recunoscute oficial în România, doar 31 apar în protocol. Asta înseamnă că zeci de discipline sportive, printre care karate, patinaj și altele, au fost lăsate pe dinafară*, chiar dacă sunt considerate sporturi olimpice.