Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință, și am să vă rog să îmi acordați și după dezbateri posibilitatea să subliniez câteva lucruri, în funcție de luările de cuvânt ale colegilor senatori.
Doamnelor și domnilor senatori,
Am să încep cu câteva considerente juridice. După cum știți, Senatul a fost sesizat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție cu o cerere de urmărire penală formulată la adresa mea, în calitate de fost prim-ministru, însoțită de o selecție a materialului de cercetare penală.
Prin procedura declanșării urmăririi penale de către alte autorități publice decât organele de urmărire penală, prevăzută de art. 109 din Constituție, se stabilește o garanție constituțională de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului. Această garanție impune ca autoritatea decizională, în cazul nostru, Senatul, să întreprindă o dublă evaluare, și anume:
– _primo_ , dacă acuzația adusă în referatul DNA este clară, precisă, corectă și serioasă și dacă se bazează pe elemente de fapt și de drept incontestabile și suficient de conturate pentru a permite apărarea, cu respectarea art. 6 și 7 din Convenția europeană a drepturilor omului;
– și, _secundo_ , dacă ancheta penală nu urmărește scopuri de natură politică, ce vizează împiedicarea exercitării în condiții normale a mandatului de senator.
Am să mă refer, în ceea ce urmează, la criteriile pe baza cărora funcționează imunitatea parlamentară.
Comisia juridică ar fi trebuit să analizeze cererea de urmărire penală raportându-se la criteriile obiective de definire și încadrare a instituției imunității parlamentare, stabilite prin jurisprudența Curții Constituționale și în Raportul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, cum este cunoscută Comisia de la Veneția, aplicabile și în cazul meu.
În raportul sus-menționat, Comisia de la Veneția a subliniat că procedurile speciale de ridicare a imunității ce tratează răspunderea ministerială au mai degrabă un caracter politic decât penal, iar atunci când sunt prevăzute în legislațiile naționale, așa cum prevede art. 109 din Constituția noastră, procesul decizional necesită, subliniez, o analiză temeinică, bazată pe discernământ politic – pct. 88 din raportul Comisiei de la Veneția.
Totodată, Comisia a precizat că, pentru a atrage răspunderea penală, încălcarea legii de care este acuzat membrul Guvernului trebuie să fie clară.
De asemenea, a remarcat că, în privința procedurilor de punere sub acuzare a unui ministru, trebuie respectate elementele fundamentale ale unui proces echitabil, în primul rând dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție – la pct. 84.
În același timp, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a impus ca răspunderea penală a miniștrilor să respecte art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și alte cerințe ce decurg din principiul legalității, cum sunt: certitudinea juridică, previzibilitatea, claritatea, proporționalitatea și tratamentul egal.
Astfel, Senatul se va asigura că oricare dintre principiile de drept pe care le voi enumera nu sunt încălcate, pentru a putea să decidă procedura de urmărire penală a unui fost prim-ministru, actualmente senator, și anume:
_Primo_ , investigația penală nu este de natură să afecteze independența și libertatea de exercitare a mandatului prin demararea unui caz care poate fi considerat o acțiune politică.
În al doilea rând, investigația penală nu este construită ca prin ea însăși să fie de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție.
Și, în al treilea rând, cererea de urmărire penală nu înfrânge garanțiile de independență a senatorului față de celelalte puteri ale statului sau în raport cu majoritatea parlamentară.
Doar prin analiza acestor criterii se poate stabili legitimitatea deciziei prin care se cere urmărirea mea penală, fără ca prin aceasta să îmi fie afectată exercitarea mandatului, astfel încât rațiunile oricărei decizii, fie ea de aprobare sau refuz, să fie stabilite în mod obiectiv și să nu se poată constitui într-un mecanism de obstrucționare a justiției.
Circumstanțele concrete ale cererii de urmărire penală redactate la adresa mea, în calitate de fost prim-ministru, am să încerc să le descriu.
Așadar, presupusele fapte penale sunt descrise în referat ca fiind săvârșite până în luna noiembrie 2008, cu 10 ani înaintea sesizării Senatului, și se referă la exercitarea atribuțiilor mele de prim-ministru.
Raportându-se la criteriile obiective de analiză a garanțiilor constituționale privind imunitatea și analizând referatul, circumstanțele obiective și declarațiile făcute de mine în cadrul audierilor, Senatul ar trebui să aibă în vedere următoarele:
a) Referitor la criteriul nr. 1, investigația penală nu este de natură să afecteze independența și libertatea de exercitare a mandatului prin demararea unui caz care poate fi considerat o acțiune politică.
Pentru a putea fi examinată aplicarea acestui criteriu este necesară analiza activității mele în exercitarea mandatului de senator.
Astfel, atât în calitatea mea de senator, cât și de președinte al Senatului, am luptat și acționat public împotriva abuzurilor din justiție, cu precădere în faza urmăririi penale, acuzând în mod constant parchetul (și în special DNA) de încălcarea drepturilor omului și de implicare politică.
Mai mult, în calitate de senator, am inițiat un proiect de lege (adoptat de Parlament) prin care s-a reglementat declasificarea protocoalelor de cooperare între autoritățile din justiție și serviciile de informații, precum și eliminarea efectelor generate prin încălcarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
De asemenea, în calitate de senator și lider al unuia dintre cele două partide care asigură majoritatea parlamentară, am susținut, împreună cu întreg grupul politic din care fac parte, introducerea în legile de organizare a justiției a principiului răspunderii magistraților pentru erorile judiciare și transferul competenței de investigare a magistraților de la DNA la o secție distinctă din Parchetul General.
Toate aceste elemente au fost percepute negativ de DNA, inclusiv prin poziții publice critice la adresa Parlamentului, aspect sancționat, de altfel, chiar prin decizii ale Curții Constituționale (mă refer la deciziile nr. 63 și nr. 611 din anul 2017).
Un alt aspect este cel al declanșării, în calitatea mea de președinte al Senatului, a unor acțiuni de constatare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament, soluționate de Curtea Constituțională prin câștig de cauză dat Parlamentului și constatarea conduitei culpabile a Ministerului Public.
Așadar, pozițiile antagonice pe care le-am avut cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt de notorietate și s-au materializat prin acțiuni concrete, ce țin de natura exercitării mandatului de membru al Senatului.
De asemenea, este bine cunoscut că același parchet a realizat o altă anchetă la adresa mea și a dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârșirea de fapte penale în Dosarul penal nr. 2.553/1/2016. Acele acuzații au fost ulterior respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că faptele nu există și a dispus achitarea. Hotărârea reprezintă un verdict judiciar definitiv, pronunțat de o curte independentă, și conturează netemeinicia acuzațiilor aduse la adresa mea de către DNA.
În concluzie, raportat la criteriul analizat și ținând cont de activitatea mea politică, de precedentul altor acuzații demonstrate până în acest moment de instanțele de judecată ca nefondate și de momentul operativ al dosarului, veți constata că există elemente concrete care să indice existența unui caz de retorsiune politică.
b) Referitor la criteriul nr. 2, investigația penală nu este construită ca prin ea însăși să fie de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție.
În faza preliminară a cercetării penale, parchetul nu mi-a solicitat nicio relație, nu m-a audiat și nu a consemnat punctul meu de vedere, fie și în faza actelor premergătoare. Însă, de îndată ce a transmis sesizarea la Senat, parchetul, prin mecanisme de scurgere în presă a datelor din dosar, a derulat o acțiune mediatică de afectare a imaginii mele publice.
Este de notorietate faptul că în România aducerea unor acuzații publice a devenit o modalitate de încălcare a prezumției de nevinovăție, prin practicile de comunicare enumerate mai sus.
În acest sens, pentru înțelegerea contextului în care se face analiza acestui criteriu privind imunitatea parlamentarilor, aplicabil și în cazul meu, trebuie să fac trimitere la unele situații concrete care fundamentează practica acuzării și, totodată, la consecințele acesteia asupra titularilor funcțiilor publice, respectiv: – cazul judecătorului Curții Constituționale a României Toni Greblă, care a fost pus sub acuzare și reținut preventiv, care a demisionat din funcție în urma acuzațiilor și a fost achitat de instanța de fond;
– cazul fostului prim-ministru Victor Ponta, care, demisionând din funcție, a condus la schimbarea Guvernului și care a fost ulterior achitat de instanța de fond;
– cazul fostului președinte al Autorității de Supraveghere Financiară Dan Rușanu, care a fost pus sub acuzare, arestat și achitat definitiv de instanța de judecată;
– cazul fostului procuror general al României Tiberiu Nițu, care a demisionat în urma punerii sub acuzare, parchetul renunțând ulterior la acuzații definitiv;
– cazul fostului ministru al apărării Teodor Atanasiu, care a fost pus sub acuzare și a demisionat din funcție, parchetul renunțând ulterior la acuzații definitiv;
– cazul foștilor judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, dintre care un președinte de secție, puși sub acuzare, trimiși în judecată, suspendați din funcție patru ani, pentru că au refuzat să demisioneze, achitați ulterior definitiv de instanța de judecată;
– și cazul meu, în care am fost pus sub acuzare și achitat ulterior definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. În faza premergătoare de cercetare penală parchetul a recurs la utilizarea unor presupuse acuzații făcute la adresa mea într-un alt dosar, în care eu nu sunt, de fapt, menționat. Mai mult, aceste acuzații au fost făcute fără ca eu să fiu audiat în prealabil. Așadar, este evident că în faza premergătoare nu s-a aplicat principiul _audiatur et altera pars_ și nici cel al prezumției de nevinovăție, elemente esențiale ale unei proceduri judiciare echitabile.
În concluzie, raportat la aspectele pe care le-am prezentat, se constată că sesizarea parchetului are lacune în privința credibilității demersului.
c) Acum, în ceea ce privește criteriul nr. 3, ca cererea de urmărire penală adoptată în Senat să nu înfrângă garanțiile de independență ale senatorului față de celelalte puteri ale statului.
Parchetul și anumite forțe politice au creat o legătură directă, în campaniile de presă derulate, între situația juridică a unor membri ai Parlamentului și activitatea de adoptare în mod independent și suveran a legilor justiției. Astfel s-a încercat, prin deschiderea acestui dosar, atât discreditarea mea politică și civică, cât și afectarea gravă a credibilității și legitimității Parlamentului în încercările sale de corectare a legislației pentru garantarea independenței instanțelor față de parchete și de serviciile de informații și conferirea garanțiilor stabilite prin art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Reținem astfel declarația fostului procuror general al României în care sunt menționați „penali de rang înalt care încearcă să scape de dosare”, cunoscutele declarații ale Președintelui României ori ale fostului procuror-șef al DNA, doamna Kövesi.
Astfel, după ce anterior instanța supremă a constatat că acuzațiile ce mi s-au adus erau nefondate, parchetul a simțit nevoia să-mi deschidă un nou dosar, ceea ce mi-a afectat statutul de independență ca senator față de celelalte puteri ale statului. Pentru mine este evident că deschiderea unei noi proceduri de urmărire penală afectează și credibilitatea forului legislativ, în ansamblul său.
În consecință, se poate argumenta cu ușurință că nici măcar cel de-al treilea criteriu menționat nu a fost aplicat și îndeplinit.
Doamnelor și domnilor senatori,
În data de 27 noiembrie 2018, la invitația Comisiei juridice, m-am prezentat pentru a da lămuriri. În sinteză, am negat acuzațiile, exprimându-mi punctul de vedere cu privire la situația concretă. Am precizat că pe întreaga durată a mandatului meu de prim-ministru nu s-au făcut plăți pe baza hotărârilor de Guvern emise. Acestea stabileau doar situația de legalitate a demersului, ulterior notificării legale a autorităților române cu privire la încălcarea dreptului de autor.
În cursul audierii nu am invocat imunitatea, ci am lăsat la latitudinea comisiei analiza sesizării și aplicarea unor recomandări pe baza criteriilor obiective referitoare la sesizare.
În aceste condiții, se pot evidenția următoarele poziții de principiu, și anume:
1. Comisia juridică nu va recurge la stabilirea veridicității acuzării sau a temeiniciei apărărilor făcute, dat fiind că nu are competență de judecată, însă va lua act de faptul că:
– Acuzația este incompletă: se bazează pe pagini anonimizate – cei care ați studiat dosarul ați putut observa –, clasificate, netraduse, neopisate, urmând să facă studierea celor 73 de volume imposibilă în vederea exercitării dreptului la apărare și nu precizează sau, în alte cazuri, denaturează următoarele elemente de fapt, absolut necesare pentru conturarea faptei de natură penală:
• nu este identificată fapta de luare de mită într-una din formele pretinderii, promisiunii sau înțelegerii, fiecare dintre acestea fiind menționată de către procuror în referat;
• nu este identificată persoana de la care aș fi primit mita;
• se vorbește de „consultanța politică de care a beneficiat Călin Popescu-Tăriceanu”, când, în fapt, aceasta a fost prestată către Partidul Național Liberal, sens în care există un contract între PNL și Multimedia Political Communication, societatea domnului Dan Andronic, precum și declarații de martori în acest sens;
• niciunul dintre martorii audiați în dosar nu spune despre mine că aș fi pretins vreun folos;
• nu este identificată atribuția concretă pentru care aș fi primit sau pretins mita.
– Acuzația conține date false: se afirmă că unele persoane au fost trimise în judecată alături de mine în fața Înaltei Curți, într-un dosar având ca obiect obținerea în mod ilegal a unei suprafețe de teren, ceea ce este complet fals. După cum se poate observa, probabil că știți, dosarul la care se face referire este pe rolul Curții de Apel Brașov, iar eu nu sunt inculpat în acest dosar.
– Datele false de mai sus au stat la baza unor acte de urmărire penală, de exemplu ordonanța din data de 29.09.2017 prin care DNA a dispus efectuarea unei comisii rogatorii de către autoritățile judiciare din Israel.
– Mai mult de atât, acuzația contrazice autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești prin care Partidul Național Liberal a fost obligat la plata sumelor identificate în sesizare ca fiind mită, la cererea firmei de consultanță politică Multimedia Political Communication, fapt ce poate fi cu ușurință identificat pe portalul instanțelor de judecată, și anume Dosarul nr. 19.526/3/2009.
2. Acum, faptul că nu am invocat regimul imunității nu este de natură a descărca Comisia juridică de a se pronunța prin raportul său cu privire la incidența protecției constituționale prevăzute în art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală, dat fiind că această protecție este o garanție dată Legislativului prin protecția membrilor Guvernului, și nu un atribut personal al persoanei fizice a senatorilor, la fel cum independența judecătorilor este o garanție dată justiției.
Așadar, acestea sunt elementele pe care am vrut să vi le prezint în această fază și, cu rugămintea de a-mi da cuvântul la sfârșit, vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.