Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Emil Marius Pașcan
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,
Interpelarea mea este adresată Ministerului Educației Naționale, domnului ministru al educației, prof. univ. dr. Pavel Năstase, și privește încălcarea legislației în vigoare în privința aprobării rețelei școlare în municipiul Târgu Mureș.
Domnule ministru,
Vă sesizez în legătură cu încălcarea de către Consiliul Local Municipal Târgu Mureș a prevederilor Ordinului ministrului educației, transmis inspectoratului școlar al județului Mureș, privitor la realizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Târgu Mureș pentru anul școlar 2017–2018.
Pentru a pune presiune asupra Inspectoratului Școlar Județean Mureș, un grup de consilieri locali a convocat în regim de urgență o ședință extraordinară pentru data de 10 februarie 2017, propunând pe ordinea de zi un singur proiect, privitor la organizarea rețelei școlare. Pentru această convocare nu a fost respectat termenul de trei zile de publicitate a ședinței prevăzut de Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, și, de asemenea, consider că hotărârea de consiliu local adoptată cu această ocazie încalcă prevederile legale în vigoare.
Deși în ordinul ministrului educației naționale anterior menționat se prevede că solicitarea de emitere a avizului conform trebuie însoțită de un proiect al rețelei școlare propuse pentru anul școlar următor și un raport argumentativ explicit privind situațiile punctuale în care unități de învățământ sunt supuse procesului de organizare, acest raport nu există. Cu atât mai mult, în același ordin se recomandă ca pentru Liceul Teologic Romano-Catolic autoritățile administrației publice locale din Târgu Mureș trebuie să propună pentru anul școlar 2017–2018 funcționarea unității de învățământ sau desființarea, prin divizarea totală a acesteia.
În condițiile în care se propune funcționarea, trebuie precizate modul de organizare a unității de învățământ și precizarea expresă a statutului juridic al acesteia, cu personalitate juridică sau structură arondată la o unitate de învățământ cu personalitate juridică, care trebuie nominalizată.
Pentru oricare variantă propusă, solicitarea transmisă Inspectoratului Școlar Județean Mureș în privința emiterii avizului conform trebuie însoțită de un raport argumentativ explicit. Aceste prevederi nu au fost respectate.
Vă informez, domnule ministru, că în privința înființării, cu încălcarea legislației în vigoare, a Liceului Teoretic RomanoCatolic din municipiul Târgu Mureș există deschise cauze penale pe rol, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Județean Mureș.
Mai mult, unul dintre cei cercetați este chiar fostul inspector școlar general al ISJ Mureș, Ștefan Someșan.
În sensul celor aduse la cunoștința dumneavoastră, consider că, indiferent de presiunile politice, nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege.