Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2010
other · adoptat tacit
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Din capul locului, Guvernul nu susține această inițiativă legislativă. Există mai multe motive. Unul dintre ele este că, având în vedere instituirea acestor măsuri propuse de inițiatori pentru plata eșalonată sau, eventual, pentru scutirea unui volum din majorările sau penalitățile acumulate de agenții economici menționați, putem spune că aceste măsuri sunt de natura ajutorului de stat. Prin urmare, sunt supuse atât regulilor generale în materia ajutorului de stat, cât și celor excepționale, prevăzute în cadrul european pentru sprijin temporar. Subliniem faptul că, în conformitate cu legislația comunitară, trebuie notificată intenția de a se acorda ajutorul de stat.
În al doilea rând, având în vedere tratamentul privilegiat pe care inițiatorii doresc să-l acorde întreprinderilor mici și mijlocii, promovarea actului normativ în forma propusă de inițiatori este susceptibilă de a fi declarată neconstituțională.
În al treilea rând, aș dori să afirm că există, la acest moment, în legislația românească mai multe acte normative – mă gândesc, în primul rând, la Codul de procedură fiscală, respectiv prevederile art. 125 alin. (2), care prevede că întreprinderile mici și mijlocii, în calitate de contribuabili de impozite și taxe locale, pot beneficia de eșalonări și amânări la plata impozitelor și taxelor locale, în baza articolului mai sus-menționat.
De asemenea, doresc să mai afirm, tot în completarea aceleiași teze, că există cadrul legislativ acoperitor, că în privința amânării la plată există cadrul legal deja existent, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, cu modificările și completările ulterioare, care asigură o foarte bună măsură de sprijin pentru aceste întreprinderi.
Subliniez, încă o dată, Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, motiv pentru care vă rugăm, doamnelor și domnilor deputați, să fiți de acord cu respingerea acestei propuneri legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.