Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2017
other · adoptat tacit
Viorel Salan
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Interpelarea mea este adresată doamnei Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne.
Obiectul interpelării îl constituie: „Asigurarea protecției monumentelor UNESCO «Cetățile dacice din Munții Orăștiei»”.
Stimată doamnă ministru,
Situl arheologic „Cetățile dacice din Muncii Orăștiei” se află pe lista patrimoniului mondial din anul 1999 și constituie un tezaur istoric și cultural de o valoare inestimabilă pentru România. În programul de guvernare aprobat de Parlamentul României se arată că sunt absolut necesare reglementarea
statutului lor la nivel legislativ, dar și oprirea degradării, prin implementarea unor măsuri concrete de protecție, conservare și restaurare, precum și eliminarea totală a furturilor de artefacte dacice, prin asigurarea unei protecții permanente.
În prezent, legislația în vigoare, respectiv Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, prevede, la capitolul III, art. 19 lit. i), că: „asigură, în condițiile legii, paza, protecția și apărarea obiectivelor, a bunurilor și valorilor de importanță deosebită, stabilite prin hotărâre a Guvernului, și a obiectivelor aparținând Ministerului Administrației și Internelor, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor”.
De asemenea, Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor prevede, la capitolul II, secțiunea 1, art. 6 alin. (5), că: „Obiectivele și valorile prevăzute la alin. (1) și (2), precum și personalul, mijloacele materiale și financiare necesare asigurării pazei cu efective de jandarmi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”
Recent, Camera de Conturi a publicat rezultatul auditului financiar efectuat la Consiliul Județean Hunedoara pentru anul 2015 și la Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice, iar, potrivit raportului, Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice a încheiat și a decontat contracte de servicii de supraveghere și patrulare în incinta Sitului Sarmizegetusa Regia–Grădiștea de Munte, cu încălcarea prevederilor legale, în valoare de 1.279.000 de lei.
În momentul de față, singurul monument protejat este Cetatea Sarmizegetusa Regia, aflat, din anul 2013, în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. Protecția sitului arheologic este asigurată printr-un contract externalizat cu o firmă privată. Dar, de la 1 martie a.c., Sarmizegetusa Regia nu va mai fi protejată de firma privată contractată de Consiliul Județean Hunedoara, deoarece legislația actuală nu permite acest lucru.
Situația este similară și pentru celelalte cetăți dacice, respectiv Costești-Cetățuie, Bănița, Costești-Blidaru și Luncani-Piatra Roșie.
De aceea, vă rog să-mi spuneți, doamnă ministru, ce soluții aveți în vedere pentru a rezolva problema protecției și intervenției la monumentele care constituie situl arheologic „Cetățile dacice din Munții Orăștiei”.