Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Popeangă
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Declarația mea politică se intitulează „Dezincriminarea consumului de droguri și legalizarea prostituției, măsuri de reformare a statului”.
Multe reforme au fost pe aceste meleaguri, de-a lungul timpului...
Burebista a dat foc viilor pentru că, încă de acum 2000 de ani, strămoșii noștri ajunseseră la înțeleapta concluzie că păhărelul de vin, umplut des și dus la gură cu frecvență mărită, este un pericol pentru societate, fie ea chiar și sclavagistă.
Vlad Țepeș a reformat pedepsele, întrucât simpla moarte prin decapitare nu mai înfricoșa pe nimeni, și a introdus efectul psihologic în prevenirea fărădelegilor – tragerea în țeapă.
Ștefan cel Mare, „pe o stâncă neagră, într-un vechi castel”, visa că o să vină un an de grație în care un alt ins mic de stat, mare la sfat (peste 70% susținere), dintr-un alt castel, dar prevăzut cu cucuvea, va reforma statul din temelii, legalizând prostituția și drogurile, respectându-și, astfel, promisiunea cu țepele (din Piața Victoriei).
Mihai Viteazul s-a considerat că a legat țăranii de glie, însă reforma sa a avut ca efect dezvoltarea societății rurale și economiei.
Cuza a introdus sistemul metric în România, ceea ce a stimulat comerțul, cu rezultate benefice asupra economiei.
Dar reforme mai dihai ca regimul portocaliu, nici Confucius, fuzionat cu Lao Tzî, Francis Bacon, Aristotel și Einstein n-ar fi reușit să gândească!
Iată că veni, la vreme de restriște și alegeri tomnatice, năstrușnica Comisie prezidențială pentru analiza riscurilor sociale și demografice din România care, din „puțul gândirii” zonei prezidențiale, născocit-a două „reforme” ce-au făcut părul vâlvoi oricărui român de bun-simț și cu frică-n Dumnezeu: dezincriminarea consumului de droguri ușoare și legalizarea prostituției și, bineînțeles, impozitarea lor.
Rău a ajuns biata noastră țară dacă însuși cârmaciul său – chiar el tată de fete – propune impozit pe sex și încurajează terciuirea creierelor cu droguri conținând și TVA! Nu erau destule efectele dezastruoase ale discursurilor prezidențiale, în urma cărora cetățenii normali ajung să caute prin casă diverse obiecte și metode care să le pună capăt suferințelor. Acum trebuie să fericească părinții și cu grijile ca ai lor copii să nu năvălească pe bordeluri și marijuana.
Să înțelegem că poporul român trebuie să priceapă că astea sunt singurele preocupări ale Cotrocenilor? Că am scăpat de criză? Că am scăpat de corupție? Că avem justiția perfectă? Că avem autostrăzile cele mai mari și cele mai multe din lume? Că venea Michael Jackson să se opereze estetic în spitalele românești? Că stârnim invidia mondială prin calitatea turismului românesc? Că am revoluționat economia mondială? Se vrea la Cotroceni dezincriminarea consumului de droguri și legalizarea prostituției, dar se urăsc meditațiile elevilor și doctorii.