Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2009
Informare · informare
Ecaterina Andronescu
Informare privind modificări în conducerea Grupului parlamentar al PD-L
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Este vorba de o aducere la zi a legislației pe învățământ, întrucât în vechea Lege a învățământului, Legea nr. 84/1995, masteratul și doctoratul erau forme de pregătire postuniversitară. Conform legislației noi și afilierii noastre la ceea ce se cheamă Procesul Bologna, masteratul și doctoratul sunt ciclurile II și III ale învățământului superior.
De aceea, n-am făcut decât să aducem normarea de la învățământul preuniversitar la cele două cicluri, care acum fac parte din ciclurile de învățământ superior.
Așa încât, vă adresez rugămintea să fiți de acord cu această propunere legislativă, pentru că nu face decât să ne pună în situația de normalitate și să așeze legislația pe același calapod.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.