Viorel Arion

Vă mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Parcă mai ieri ne arăta condeiul de economist al ministrului Vosganian că ni se calculează o asemenea creștere economică încât putem, în sfârșit, să avem grijă de părinții și bunicii noștri, să ne valorizăm dascălii, să ne interesăm de confortul financiar al medicilor. Brusc, s-ar părea că toată creșterea economică s-a evaporat, și atunci veți spune: „Totuși, despre ce este vorba în cazul taxelor suplimentare apărute brusc săptămâna trecută?”. În cazul taxei auto avem o paletă largă de opțiuni, majoritatea valabile simultan: favorizarea unor producători în defavoarea altora, bani suplimentari la buget, greu cuantificabili, și, poate, în campanie, o mână de ajutor de la producătorii care au avut de câștigat de pe urma aplicării taxei.

Cum ar arăta lucrurile cu aplicarea taxelor pe toate tipurile de venituri: de la cadouri și prime până la benzina din rezervor și impulsurile telefonice?

Dacă ne aducem aminte de rațiunea pentru care au fost create cartelele de masă, înțelegem că astfel de impozite nu au nicio noimă pentru un Cabinet care își spune liberal.

Cabinetul Tăriceanu, atunci când a ajuns la conducerea Guvernului sub sigla Alianței DA, a câștigat aceste alegeri cu promisiunea că micșorează în mod semnificativ fiscalitatea, iar taxa unică pe venit a ridicat semnificativ povara fiscală de pe umerii clasei medii. Călin Popescu-Tăriceanu se laudă că vrea micșorarea CAS-ului și că depune eforturi pentru readucerea românilor în țară. Măsurile fiscale de impozitare a mașinii și locuinței de serviciu contrazic orice afirmații politice de bună-credință.

Suntem în an electoral, doamnelor și domnilor senatori! Credeți că PNL-iștii doresc să devină impopulari tocmai acum prin inventarea de taxe aberante? Eu nu cred. Pentru mine e clar că singura explicație a unor astfel de măsuri este disperarea, și în vocea ministrului Vosganian se citea disperarea săptămâna trecută, când a anunțat rectificarea bugetară la nici două luni de la începerea anului fiscal.

Un eșec de asemenea proporții nu bucură pe nimeni, pentru că cei care decontează incapacitatea de a fi buni gestionari nu sunt PNL-iștii, UDMR-iștii sau mai știu eu cine comandă din spate astfel de politici falimentare, ci populația. Populația României este cea care ar trebui să primească niște compensații pentru astfel de atitudini. Taxa pe prostia guvernanților, dacă am fi aplicat-o de la mic la mare din 1990 încoace, cred că ar fi putut să mai crească produsul intern brut cu câteva procente. Ar trebui însă să importăm oameni inteligenți din altă parte ca să-i gestioneze. Poate găsim, totuși, o altă soluție.

Vă mulțumesc.