Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 martie 2025
other
Raluca Turcan
Intervenția domnului deputat George Gima, din partea Grupului parlamentar al USR
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Grupul USR va vota pentru respingerea acestei inițiative*, pentru că, atunci când vine vorba despre federațiile sportive și despre ingerința statului în treburile acestora, avem foarte multe probleme.
Într-adevăr, acestea trebuie să funcționeze după niște principii clare, după o legislație care să le permită și să-i oblige să ia parte la buna guvernare a acestora, la predictibilitate*, și când vine vorba despre transparență, și când vine vorba despre acordarea fondurilor sau a premierilor, motiv pentru care au trecut, în legislatura trecută, câteva inițiative legislative, al căror inițiator sunt și eu.
Doresc să aduc în atenție faptul că Ministerul Sportului, fost minister, actual agenție, a pierdut un proces la Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu Federația Română de Tenis, pentru că i s-a refuzat finanțarea mulți ani de zile.*