Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2021
other
Andrei-Răzvan Lupu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
În conformitate cu art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea.
Consiliul Economic și Social a avizat favorabil propunerea legislativă.
Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea de modificare a Legii nr. 303/2004, cu referire la instituția transferului și a numirii judecătorilor în funcția de procuror sau numirii procurorilor în funcția de judecător, cu observații.
În schimb, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ Propunerea de modificare a Legii nr. 304/200412 privind organizarea judiciară, în sensul reducerii vechimii necesare pentru numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Referitor la propunerea de abrogare a dispozițiilor art. 33[1] din Legea nr. 303/2004, în consiliu nu s-a conturat un punct de vedere majoritar.
Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat favorabil propunerea.