Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2007
other
Alexandru Pereș
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Interpelarea este adresată domnului ministru Varujan Vosganian, ministrul economiei și finanțelor.
Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotelor și sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, se face potrivit criteriilor stabilite de Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
Noile criterii de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2007 au produs disfuncționalități majore în cadrul autorităților administrației publice locale din județul Alba, astfel că aproximativ un sfert din unitățile administrativ-teritoriale, în mare parte comune și orașe cu un potențial economic și financiar redus, ale căror sume repartizate potrivit prevederilor legale în vigoare s-au diminuat considerabil, se află în imposibilitatea desfășurării în bune condiții a activităților de funcționare, cheltuielile pentru funcționarea acestor unități, respectiv, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale de strictă necesitate, cheltuieli privind plata ajutoarelor sociale și altele nefiind acoperite din venituri constituite pe anul 2007.
Consiliul Județean Alba a luat act de situația existentă în teritoriu, făcând demersuri în acest sens atât la nivel local, cât și la nivel central.
Fac precizarea că, potrivit cadrului legal mai sus evocat, consiliul județean nu mai are competențe în repartizarea cotelor și sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
În acest sens, domnule ministru, vă solicit ca la următoarea rectificare a bugetului de stat pe 2007 să aveți în vedere alocarea sumelor necesare pentru echilibrarea bugetelor locale.
De asemenea, vă solicit să-mi comunicați perioada când credeți că va avea loc această rectificare bugetară, pentru a putea stabili cu administrațiile locale o funcționalitate normală în primării.
Solicit răspuns în scris și verbal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.