Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2011
Informare · Trimis la votul final
Ciprian Minodor Dobre
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
La o singură chestiune rămâne să răspundă ministrul justiției, care a fost autorul sutelor de amendamente la Codul civil și care văd că nici astăzi, nici în Comisia juridică nu binevoiește să apară: cum oare a fost posibil ca acest Cod civil, care, în prezent, este în vigoare, să împlinească vârsta de 147 de ani și să aibă câteva modificări.
Noi, în octombrie, am terminat și adoptat Codul civil și, în luna mai, deci la șase luni de zile, avem 400 de modificări ale Codului civil, propuse tot de Guvern. Adică acest Cod civil nici măcar nu a intrat în vigoare și același Guvern, după șase luni de zile, vine în fața Parlamentului și a Comisiei juridice cu 400 de pagini de amendamente. În octombrie, întreaga clasă politică – PDL-istă, evident – se lăuda cu marea victorie care va îndepărta Mecanismul de Cooperare și Verificare cu Uniunea Europeană, ca urmare a adoptării acestui cod.
Iată că, la șase luni, se vine cu 400 de pagini de amendamente.
Dacă avem de-a face cu o lege de intrare în vigoare, de ce se modifică oare textul Codului civil prin legea de intrare în vigoare? Și termenul de intrare în vigoare este modificat prin Legea de intrare în vigoare.
Pe de altă parte — îmi pare rău că ministrul justiției nu este prezent —, a dat, de fapt, măsura incapacității și a incompetenței echipei sale și a dumnealui personal, de redactor al unui astfel de Cod civil.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.