Emil Marius Pașcan

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Marius Pașcan este numele meu.

Doamnă președinte de ședință,

Distinși colegi deputați,

Intervenția mea se intitulează „Democrația, o dispută insurmontabilă între cantitate și calitate”.

Sarabanda protestelor publice, sutele de mii de protestatari care au ieșit consecvent în piețele publice, revoltați pe manevrele nocturne ale Guvernării PSD–ALDE pe seama ordonanței privind dezincriminarea abuzului în serviciu și protejarea unor infractori sub acoperire politică penală, au bulversat România. Au creat prilejul unor dezbateri reverberate prin mass-media, privitoare la însăși fundamentele statului de drept, ale democrației, dacă aceste asumări ale organizării statale mai sunt veritabile și funcționale în România zilelor noastre.

Cu alte cuvinte, au revenit în retorica publică noțiuni de bază ca _„demos”_ – popor – și _„kratos”_ – putere –, adică puterea poporului. Cât este de legitimă actuala putere politică, cât este de drept ca în numele a circa trei milioane de votanți, dintr-un total de 18 milioane, adică vreo 18 la sută, să guverneze autoritar, ignorându-i pe toți ceilalți?!

Dacă democrația este fondată, în esența sa, după cum susține Vladimir Volkoff, doar pe cantitatea de votanți, și nu pe calitatea acestora, atunci, în mod fatidic, „într-o democrație, în mod necesar, întotdeauna, prin definiție, cantitatea este mai importantă. Gândirea democratică face abstracție de calitatea alegătorului. Asta mă șochează”.

Sau, după cum o descria cinic, dar plastic, Benjamin Franklin, „democrația e atunci când doi lupi și un miel votează ce să mănânce la prânz. Libertatea e atunci când mielul, bine înarmat, contestă votul...” Preocupat de același subiect controversat, în „Criza lumii moderne”, René Guénon scria: „Însuși fondul ideii democratice este acela că un individ are exact aceeași valoare ca și altul, deoarece sunt egali numeric, cu toate că ei nu pot fi niciodată egali altfel decât numeric”.

De-a dreptul fatalist, Seneca mergea până la a afirma că „opinia mulțimii este indicele răului cel mai mare”, iar Gandhi observa că „eroarea nu devine adevăr înmulțindu-se”.

Tot regimuri de sorginte democratică au făcut ca marele filosof Socrate să fie condamnat la moarte, acuzat că, deși este un om iscusit, „cugetă la cele din cer și cercetează toate câte se află sub pământ și face să învingă judecata strâmbă”. Iar Napoleon al III-lea a fost ales democratic în cel de-al doilea imperiu francez, precum și Adolf Hitler în postul de cancelar al Reichului, validând conceptul conform căruia idealurile democratice au generat cele mai draconice totalitarisme politice.