Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2007
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Onorat Senat,
Propunerea noastră legislativă de la punctul 17 are drept obiect modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum cunoașteți din prevederile art. 47 din Constituția României, Guvernul a căutat să contribuie la îmbunătățirea standardului de viață al persoanelor vârstnice, dar, deocamdată, încă nu a îndrăznit și nu a rezolvat o problemă, respectiv contribuțiile lunare pentru asigurările de sănătate se calculează și asupra veniturilor realizate din pensii.
Așa cum știți, de-a lungul activității productive, cei care sunt pensionari au contribuit la bugetul asigurărilor sociale. Inițiatorii acestei propuneri legislative, senatori și deputați ai P.R.M., propun modificarea Legii nr. 95/2006 în sensul abrogării lit. f) de la alin. 2 al art. 257, respectiv pensionarii să nu mai plătească această contribuție pentru asigurările sociale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.