Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2010
other · Trimis la votul final
Rodica Nassar
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Proiectul de lege privind externarea persoanelor decedate, de religie islamică are ca obiect de reglementare instituirea, în cazul persoanelor de religie islamică decedate, unei excepții de la reglementările care interzic externarea persoanelor decedate mai devreme de 24 de ore de la data declarării decesului.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie propune plenului Camerei Deputaților adoptarea cu modificări a proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.