Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Tamara Dorina Ciofu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimate colege, Stimați colegi,
Obiectul declarației politice de astăzi: „Guvernul Grindeanu și majoritatea parlamentară PSD–ALDE au măsuri clare prin care oferă tinerilor o perspectivă pentru dezvoltarea lor în România”.
Tinerii nu-și pot dezvolta cariera dacă nu sunt susținuți prin programe speciale pentru ei.
De aceea, noi avem prevăzute în programul de guvernare, și au fost alocate, fonduri în bugetul acestui an pentru aplicarea primelor măsuri prin care să le oferim tinerilor o perspectivă de dezvoltare în România, și nu în alte țări.
Programul de guvernare PSD–ALDE prevede ca în trimestrul II al acestui an să fie aplicate proiectele pentru tineri prin care aceștia să-și însușească o profesie.
În acest an vor fi promovate măsuri prin care persoanele cu vârste între 16 și 24 de ani vor beneficia de programe de ucenicie pentru învățarea unei meserii, iar absolvenții de studii superioare care au între 20 și 24 de ani vor putea efectua stagii de pregătire pentru experiența profesională.
În același timp, în proiectul de guvernare se prevăd măsuri specifice pentru integrarea tinerilor pe piața muncii, prin internshipuri și programe tip „pasarelă”.
În prezent este în vigoare Legea nr. 335/2013, care reglementează modalitatea de efectuare a stagiului pentru absolvenții de facultate, în scopul asigurării tranziției acestora de la sistemul de educație la piața muncii, dar și Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.
Cu toate acestea, conform studiilor recente realizate cu privire la piața muncii din România, unul din cinci tineri români între 15 și 29 de ani nici nu învață și nici nu lucrează. Unul din cinci tineri sub 25 de ani este șomer, 1,5 milioane de tineri români sunt în risc de sărăcie și 70% dintre ei nu își permit să facă credit pentru o locuință.
Având în vedere nevoia de a păstra în țară tinerii profesioniști și de a crea locuri de muncă calificate și bine plătite, vă solicit ca, împreună cu reprezentanții Guvernului, să realizăm un grup de lucru la nivelul comisiilor parlamentare, pentru a fundamenta și a pune cât mai rapid în aplicare toate programele din programul de guvernare votat de români prin care le garantăm o perspectivă atât absolvenților de liceu și școli de meserii, cât și celor cu studii superioare.
Țara noastră a fost prea mult timp dezbinată, au fost certuri permanente între diferite segmente ale societății, între cei care lucrează la stat și cei din zona privată.
Consider că a sosit timpul să avem coeziune între români și solidaritate între generații, iar în Parlament să colaborăm pentru a susține politic toate măsurile prin care să le garantăm tinerilor români un loc de muncă sigur și un salariu decent, soluții pentru a-și achiziționa locuința, care să le permită să-și întemeieze o familie și acces la servicii publice de calitate.