Carmen Ileana Mihălcescu

**:**

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimate colege,

Stimați colegi,

Acest mesaj că România are nevoie de măsuri urgente pentru prevenirea, combaterea și sancționarea mai dură a fenomenelor disparițiilor de copii și traficului de ființe umane nu este nou. Este cât se poate de actual, dar nu este nou.

Și, ca să vă exemplific de ce, vă dau un exemplu din această legislatură, de fapt, două exemple.* În 2017, când audiam un ministru delegat pentru românii de pretutindeni, am adus în vedere această problemă a numărului mare de victime ale traficului de persoane din anumite țări de destinație, precum Marea Britanie, Germania sau Franța, și faptul că se impun măsuri urgente.

Și atunci am avut un raport al Departamentului de Stat al SUA. Și atunci am avut un raport al unei comisii parlamentare a Parlamentului britanic.

Deci și atunci am avut aceste date pe masă, pentru a ne justifica anumite date.

Mai apoi, la începutul anului 2018, tot în cadrul unor audieri de miniștri, am expus această problemă și ministrului desemnat la vremea respectivă și am arătat că acele măsuri pe care le-am adus în vedere în 2017 lipsesc cu desăvârșire.

L-am rugat totodată pe acel ministru desemnat să vină cu niște clarificări vizavi de acest aspect.

Însă, la vremea respectivă, din cauza timpului scurt alocat dezbaterilor, mi s-a comunicat că voi primi un răspuns în scris.

Și vreau să vă spun că nici până în ziua de astăzi, în 2020, la sfârșitul lunii noiembrie, nu am primit acel răspuns în scris.

Deci nu mai este, cred, un secret pentru nimeni, nu mai este un secret pentru nimeni din această legislatură, din legislatura trecută, că traficul de persoane din România este mai mult decât o simplă infracțiune, o simplă problemă, o infracțiune prevăzută în Codul penal sau o problemă cu care se confruntă România în interior și în exterior. Este un fenomen social, mai ales când suntem catalogați ca fiind țara cu cel mai mare potențial de furnizor de victime ale traficului de ființe umane.