Vasile Ioan Dănuț Ungureanu

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi, declarația mea politică se intitulează „A fost Summit-ul NATO. Și acum...?!”.

Am asistat cu toții, săptămâna trecută, la ceea ce ne-a fost prezentat drept un eveniment istoric, cu implicații dintre cele mai serioase pentru România.

Prezența multora dintre personalitățile participante ar fi fost, fără îndoială, adevărate evenimente și fiecare în parte. Nu se întâmplă în fiecare zi ca unei țări precum România să-i calce pragul Angela Merkel sau Gordon Brown, ca să nu mai vorbim de George W. Bush sau de Vladimir Putin.

Departe de mine gândul de a minimaliza importanța vizitelor pe care le-am primit din partea numeroșilor șefi de stat și guvern ce au fost la București în perioada Summit-ului NATO, dar, cu toate acestea, acum, după plecarea tuturor delegațiilor, după stingerea becurilor și tragerea cortinei, rămâne o întrebare: cu ce s-a ales România? Ce a rămas, în afara rondurilor de panseluțe frumos amenajate în centrul Capitalei și a sutelor de pahare și farfurii ce trebuie spălate? Ce a înțeles românul din toată această desfășurare de forțe la care am asistat? Ce, în afara dorinței legitime de a veni summit-ul și pe strada lui, aceasta părând a fi singura modalitate de a beneficia și el de străzi asfaltate, de canale la nivel cu asfaltul, de stratul de panseluțe, de salubrizare cu șampon, de pază și protecție în cartier?

Din păcate, nu aflăm, după acest summit, că primim mai ușor vizele pentru Statele Unite sau că vom fi respectați de atotputernica Americă prin gesturi de minimă curtoazie și respect față de familia regretatului Teo Peter. Nu aflăm nici că gazul rusesc ne va fi livrat constant, în condiții de maximă siguranță, la prețuri decente. Nu aflăm nici că Insula Șerpilor redevine a noastră sau că Ucraina a suspendat lucrările devastatoare demarate unilateral pe Canalul Bâstroe, lucrări ce încalcă tratatele internaționale.

Ne alegem, în schimb, cu promisiunea extinderii scutului antirachetă, dar pentru care nu se știe, deocamdată, de unde vor proveni fondurile la care, foarte probabil, vom contribui financiar din greu. Ne alegem însă cu un angajament de continuare a luptei împotriva terorismului, dar acesta ne va costa un alt contingent de soldați, pe care îl vom trimite spre nicăieri, de unde s-ar putea întoarce în sicrie.

Pe de altă parte, aflăm, cu două zile înainte de summit, de la Președintele României, că avem probleme la granița cu Ucraina și mai aflăm că avem un tratat bilateral prin care ne-am vândut țara fără să clipim. Apoi, la debutul Summit-ului NATO, aflăm de la același locatar al Cotrocenilor că noi susținem integrarea Ucrainei în Blocul Nord-Atlantic în semn de prietenie și prețuire a vecinului, vecin care nu-și plătește cheltuielile și nu respectă elementarul drept de proprietate. Asta, desigur, în totală contradicție cu poziția partenerilor noștri din Uniunea Europeană, a marilor și micilor puteri care au învățat să-și apere interesul și demnitatea națională. Cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de poziția Greciei în problema Macedoniei.