Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2011
Informare · respins
Sonia Maria Drăghici
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Este vorba despre inițiativa legislativă a unui coleg din grupul nostru, din Grupul PSD, dar vă rog să treceți peste acest amănunt, pentru că este o problemă care interesează întreaga comunitate științifică românească. După ce că oamenii de știință grupați în diferite structuri nu mai au finanțările corespunzătoare pentru funcționarea Academiei Oamenilor de Știință, deci fondurile sunt din ce în ce mai mici, aceste persoane ajung să fie într-o situație încât să nu mai fie utile societății la maxima lor valoare. Dacă domnul profesor Surpățeanu spunea că pot să funcționeze acești profesori ca și cadre asociate, eu vă spun că acest lucru nu este de demnitatea lor, chiar și în domeniul medical, o dată pentru că salarizarea este foarte mică, deci e vorba de o plată modică, o sumă modică cu care nu se poate face o activitate de... lucrativă pentru o persoană de nivelul unui profesor universitar.
Doi la mână, candidează sau nu candidează la funcții, nu este atât de important pentru ei, pentru că dacă respectiva facultate nu-i consideră apți să conducă, nu-i pune să conducă, deci nu e vorba să fie titular pentru a candida sau nu la o funcție publică.
Al treilea aspect este legat de faptul că o persoană care își pierde contactul cu mediul universitar poate să fie oricând membru al Academiei, al unei academii de științe, el este dintr-o dată puțin scos și trecut în afara interrelaționării și comunicării cu mediul universitar și, respectiv, cu comunitatea universitară care este aducătoare de idei și de lucruri bune.
De aceea, trebuie să ne gândim, acești oameni care au ajuns până la o anumită vârstă trebuie păstrați până la 70 de ani, mai ales că pregătirea în domeniul medical este foarte grea și anevoioasă, după 40-50 de ani ajungi să fii, eventual, conferențiar sau profesor, darmite membru al Academiei de Științe sau chiar al Academiei Române.
De aceea, trebuie să votăm împotriva proiectului de respingere a inițiativei domnului profesor Popa Florian. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.