Nicolae Bud

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,

În starea apăsătoare, intrată pe nepusă masă în casele noastre, suntem datori să inspirăm căutările pentru găsirea plămânilor suplimentari prin care să respirăm. A ne lăsa sufocați de situația existentă și a ignora efortul suplimentar de care este nevoie în vederea depășirii obstacolelor ivite echivalează cu a cotiza conștient la degradarea stării de lucruri și a pactiza cu neputința.

Sunt încântat să văd pe atâția dintre cei de față trudind în căutarea de soluții, oricare dintre ele putând fi catalogate drept bine-venite forțe de susținere ale unui mers înainte al societății, care a devenit atât de greoi și poate deveni, în absența eforturilor din toate părțile, și mai greoi.

Într-un studiu recent, caracterizat, așa cum ne-a obișnuit, de limpezime și coerență, academicianul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, indică turismul drept unul dintre domeniile cu potențial indubitabil de poziționare, alături de alte sectoare, drept motor al creșterii economice.

Îi dau dreptate și mă consider dator să mă pronunț în legătură cu acest subiect.

Dacă este să și glumim puțin, majoritatea din acest spațiu al dezbaterilor am acceptat condiția de turist cu statut cvasipermanent. Fugim la sfârșit de săptămână la cei care ne-au ales, revenim peste câteva zeci de ore pentru a relua travaliul sub cupola Parlamentului, în plen sau pe comisii. Un turism adevărat, impus de condiția noastră de parlamentari.

Dar nu de turismul nostru este vorba. Am în vedere pe acel _homo viator_ , pornit pe drumuri, doritor să-și plătească dreptul de a se plimba în propria-i țară cu dreptul de a se entuziasma și emoționa la descoperirea frumuseților ei, de a se odihni și reface după munca de peste săptămână și de peste an. Cu plămânii oxigenați, cu mintea plină de impresii, dar mai ales cu sufletul „tușatˮ de emoția întâlnirilor cu istoria, cu poezia și cu locurile legate de făcătorii lor, _homo viator_ își va încheia periplul firesc cu același gând: să-l repete cât mai curând cu putință.

Îndrăznesc să cred că avem ce vedea în această țară. Copilul din mine nu va uita niciodată locurile prin care i s-a povestit că au trecut pașii lui Pintea Viteazul, așa cum n-am să pot uita clipele trăite, plecat în excursii prin apropiere, în ograda părintească de la Hordou a lui Coșbuc ori pe ulițele din Prislop, unde Rebreanu i-a invitat să pășească în istoria literaturii pe Ana Glanetașului, pe Ion ori pe popa Belciug.

Spun asta cu gândul că dacă vrem să facem din turism un motor al dezvoltării trebuie să începem prin a accepta cât de multe avem de făcut.

Întâi de toate, în a ne convinge pe noi cât de multe lucruri avem de văzut în această „mândră țară și frumoasă”, cum zicea poetul. Ar trebui să ne asalteze pliante cu indicarea locurilor prin care trecem oriunde călcăm. De la precizarea identității localităților unde ajungem cu trenul ori cu mașina, apelând la evenimente și personalități ce le-au însemnat celebritatea, până la dezvăluirea podoabelor naturale de care suntem înconjurați.