Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircea Grosaru
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Nu este pentru prima dată când observ un lucru, și anume faptul că ne grăbim și de data aceasta să supralegiferăm.
Ne aducem aminte că foarte multe proiecte de lege care au fost adoptate și care au devenit legi, ulterior, ne-am dat seama că fie că sunt neconstituționale, fie că nu au aplicabilitate.
În legătură cu acest proiect de lege, despre care nu putem să spunem că este un proiect atât de util la ora actuală, având în vedere că tipuri de mediere întâlnim și în alte legi care sunt în vigoare în această perioadă, tipuri de mediere întâlnim, în primul rând, începând cu dreptul comercial și așa mai departe. Nu vreau să intru în amănunte.
Aș vrea să completez ceea ce a spus colegul meu, Máté András Levente, și să rog să se retransmită la comisie acest proiect de lege, din cauza faptului că, din punctul meu de vedere, și nu numai din punctul meu de vedere, chiar din punctul de vedere al colegilor din Comisia juridică, de disciplină și imunități, ați observat că au fost numai 7 persoane, 7 colegi de-ai noștri și membri ai comisiei care au votat. Deci nu poate să întrunească majoritatea nici măcar a membrilor din Comisia juridică, de disciplină și imunități, și sunt mari suspiciuni de constituționalitate, și am să vă dau numai două exemple.
În primul rând, nu putem impune părților, într-un proces, în mod obligatoriu, transmiterea către o societate de mediere sau către un mediator. Asta în primul rând, iar în al doilea rând, un alt aspect de neconstituționalitate de care va trebui să ținem cont în reanalizarea acestui proiect de lege este faptul că acordul de mediere între foștii soți privind drepturile copilului are rang de hotărâre de expedient. Deci devine obligatorie.
În această situație deci caracterul de neconstituționalitate este cu atât mai clar. De aceea, rugămintea este de a retransmite la comisie acest proiect de lege pentru o verificare cel puțin din punctul de vedere al neconstituționalității.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.