Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2009
procedural · respins
Cseke Attila Zoltán
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
O parte însemnată din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2009 sunt necesare și, indubitabil, este dreptul oricărui guvern de a reglementa cum dorește în privința aparatului propriu de funcționare. Aici nu dorim să comentăm, să facem aprecieri și nu am adus amendamente.
Există însă și unele inovații, ca să nu le spun noutăți, pe care le introduce acest guvern și care merită, totuși, să fie luate în discuție. Am și propus amendamente care au fost respinse și îmi afirm dorința de a le susține, dacă este necesar, deși Regulamentul Senatului prevede o procedură clară în acest sens.
„Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primulministru și cu condiția semnării unui angajament de loialitate.”
Din punctul nostru de vedere, se impune o condiție suplimentară, absolut subiectivă, „la dispoziția primuluiministru”, care este un om politic care intervine în funcționarea unei instituții de stat.
Aș vrea să vă spun ce s-a întâmplat în fapt, ca să nu vorbim de texte. S-a organizat concurs pentru ocuparea mai multor posturi în cadrul Corpului de control al primuluiministru – informația apare în ziar –, 13 persoane din cele care s-au prezentat la concurs, cu dosarul în regulă, au luat ambele probe, atât proba scrisă, cât și interviul, doar că, surpriză!, la angajare, au fost angajați doar 11, pentru că domnul prim-ministru a decis ca doi dintre ei să nu primească încrederea personală a dânsului.
În afară de acțiunea absolut absurdă ca un prim-ministru să se ocupe personal de angajări într-o instituție bugetară – mi se pare total absurd, cred că nu mai există o țară unde se întâmplă acest lucru –, totuși, mă întreb și eu retoric: domnul prim-ministru cum a decis că nu-i va angaja pe cei doi? I-a chemat în biroul dânsului?! I-a măsurat din cap până în picioare?! S-a uitat la dânșii?! Unii aveau ochi mai albaștri?! Unii erau mai blonzi decât alții?! Le-a pus întrebări?! Care au fost motivele pentru care două persoane nu au putut fi angajate, iar ceilalți 11 da, deși toți îndeplineau condițiile cerute de lege?
## Stimați colegi,
În firma ta proprie este dreptul tău să decizi dacă organizezi concurs, examen sau altă metodă prin care angajezi personal, este dreptul tău de a decide dacă, în urma concursului, angajezi persoana care a câștigat concursul sau nu.
În instituțiile bugetare, instituții ale statului, eu cred că această atitudine este nepermisă. Și, dacă vorbim de primulministru al Guvernului, cred că este chiar o problemă.
A doua chestiune la care vreau să mă refer în cadrul dezbaterilor generale este faptul că reprezentanții Departamentului pentru Lupta Antifraudă primesc dreptul de a lua declarații nu numai de la beneficiar sau reprezentantul acestuia, al firmei respective, dar și de la martorii ce pot furniza date cu privire la săvârșirea unor nereguli sau fraude.