Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Sunt, în momentul acesta, exponentul opoziției constructive. Și pentru că antevorbitorul meu discuta despre consensul pe care l-au realizat în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, aș dori să-i întăresc convingerea că acel consens va exista și în plen în ceea ce privește acest proiect.
Este îndeobște cunoscut că multă vreme agricultura nu a fost un domeniu creditabil pentru bănci. A fost socotit un domeniu de risc, și agricultorii au trebuit să se descurce multă vreme fără sprijin în activitatea pe care ei o fac.
Atunci când Guvernul se întâmplă să aibă și inițiative valoroase, indiscutabil că suntem alături de aceste inițiative și le susținem.
De data aceasta, așa cum s-a amintit, este vorba despre subvenționarea unei părți din dobânzile la creditele de exploatare ale exploatațiilor agricole și bineînțeles că nu poate să ne fie indiferent modul în care agricultorii au acces la credit și modul în care sumele respective se regăsesc în producția finală și apoi în produsul intern brut, evident, și în ani ca cel pe care tocmai îl vom încheia, agricol, în care eforturile Celui de Sus au fost mai lăudabile și mai importante decât eforturile guvernanților.
Din aceste considerente, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va susține această inițiativă legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.