Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat
Gheorghe David
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Tot la dezbateri generale și în calitate de inițiator am luat cuvântul, în primul rând, pentru că nu știu ce caută la Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă o asemenea propunere legislativă. Probabil că a fost, totuși, o greșeală din partea Biroului permanent. Trebuie să fim puțin mai atenți. Sunt lucruri care pot ajunge acolo, dar patrimoniul, terenuri forestiere, agricole nu știu de ce ar putea fi acolo, dar ne bucură raportul favorabil pe care-l are.
Pe de altă parte, în poziția Guvernului, am aflat mai înainte că există legile funciare care pot rezolva această problemă. Sunt de acord. Sunt de acord și cu Legea nr. 247/2005, și cu celelalte care pot rezolva aceste lucruri. Problema este că nu s-a rezolvat prin aceste legi.
De aceea, a apărut această inițiativă legislativă.
Probabil că până aici trebuiau corelate cele două părți, poziția Guvernului și problema Academiei Române privind acest patrimoniu. Nu s-a ajuns momentan și nici nu cred că...
Așa cum este precizat, Guvernul nu este de acord nici cu amendamentele care au reieșit.
Suntem într-o situație în care, cred eu, ar trebui, la Camera Deputaților, Guvernul împreună cu Academia Română și cu inițiatorii să găsească, totuși, o soluție care cred că e cea mai potrivită pentru rezolvarea patrimoniului, fie prin această propunere legislativă, fie găsită o soluție prin legile funciare, ceea ce mă îndoiesc, pentru că, până acum, nu s-a putut găsi.
Totuși, ar fi o cale pentru a rezolva problema patrimoniului Academiei Române, o excepție de la legile funciare existente, o modificare a lor și poate că aceasta ar fi singura soluție viabilă în acest sens.
Desigur, susținem această propunere, suntem inițiatori din toate grupurile parlamentare.
Repet încă o dată, cred că, totuși, Guvernul ar trebui să stea la masă cu Academia Română și cu inițiatorii, pentru a găsi soluția care ar fi cea mai potrivită.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.