Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Emilia Arcan
Discurs
## **Doamna Emilia Arcan:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Această propunere legislativă are în vedere aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor de pădure și a plantelor medicinale. Având în vedere faptul că zona montană este marcată de numeroase dezavantaje naturale, trebuie să beneficieze de o politică specifică, distinctă, definită conform principiilor dezvoltării durabile, care să vizeze reducerea dezechilibrului între zonele montane și cele favorizate.
Astfel, prezenta propunere are în vedere ca principale obiective, în linii mari — vă enumăr câteva: înființarea centrelor de colectare și prelucrare primară, valorificarea superioară a produselor montane, crearea de noi locuri de muncă în acest sens.
Așa după cum bine știți și cunoașteți cu toții, fructele de pădure și plantele medicinale aduc o multitudine de beneficii organismului uman, folosite atât în produsele alimentare, cât și în industria farmaceutică, pentru prelucrarea medicamentelor.
Pentru toate aceste motive și nu numai, noi, coinițiatorii acestei inițiative legislative, am votat pentru și vă rog și pe dumneavoastră să fiți de acord cu un vot favorabil.
## Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.