Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cătălin Drulă
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă vicepreședinte.
Acest proiect de lege este o oroare, un proiect de lege care va face imposibilă prinderea vitezomanilor și a celor care conduc ca demenții în practică, care ne omoară copiii, familiile.
A pornit de la o prevedere care în sine era rea, și anume ca măsurarea vitezei să nu se mai poată face decât de automobile care sunt vizibil inscripționate cu „Poliția”, nu și de acele autoutilitare neînmatriculate ale poliției, deși aceasta este o practică care există și în Germania, și în Franța, spre deosebire de ceea ce spunea un coleg antevorbitor – în Franța, la 1 iulie 2017, erau 382 de vehicule neinscripționate cu care se măsura viteza –, și în Statele Unite ale Americii și așa mai departe.
Dar, dincolo de această prevedere inițială, care era rea, dar nu chiar atât de dezastruoasă cum a ajuns această lege, a revenit într-o formă cu niște amendamente trecute pe repede-nainte, care face practic imposibilă orice fel de măsurare a vitezei celor care nu respectă legea.
Și vă spun care este această prevedere. Mașina-radar trebuie să aibă înainte cu 500–1.000 de metri pe drumul respectiv – cred că este vorba despre o stradă, un drum județean sau un drum național – un panou care avertizează că urmează o mașină cu radar, un panou care trebuie montat de administratorul drumurilor.
Deci să ne imaginăm câteva scenarii. Dacă pe drum național echipajul de poliție vrea să pună radar, trebuie să sune la CNAIR să monteze un panou; dacă este o stradă, trebuie să sune la primărie – primăria, administrația străzilor să vină să monteze un panou; iar procesele-verbale, dacă ar fi date fără să existe acest panou, sunt nule.
De asemenea, pistolul-radar, care funcționează cu laser, care este o metodă extrem de eficientă pentru că poate prinde în trafic orice mașină individualizat, nu mai poate fi folosit decât la maximum 10 metri de o mașină de poliție.
Deci toate aceste măsuri vin să facă imposibilă prinderea celor care nu respectă legea. Și vă dau câteva cifre, care sunt consecințele acestei nerespectări.
În primele nouă luni ale anului 2017 au avut loc 6.089 de accidente grave, soldate cu 1.346 de decese, dintre care 1.161 de accidente și 300 de persoane decedate din cauza nerespectării vitezei legale.
În momentul în care este numai în locuri foarte clar indicate a se măsura viteza, este evident că cei care nu vor să respecte legea – pentru că discutăm despre nerespectarea legii, nu discutăm despre încălcarea drepturilor unor cetățeni care respectă legea – vor merge legal acolo, iar apoi vor călca pedala, producând și mai multe decese.
Este o lege complet iresponsabilă, trecută pe repede-nainte în comisie. Și vreau să vă spun că poziția reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne a fost de nesusținere a acestei legi, pentru că le va fi foarte greu să mai aplice legea în ceea ce privește măsurarea vitezei, dar această intervenție a fost cu o voce, cu o tonalitate foarte joasă. Chiar eu l-am rugat să-și dea o părere, deși este normal în comisie. Deci este evident că acești oameni sunt timorați de Guvern.