Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2017
other
Viorel Salan
Discurs
Vă mulțumesc.
Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația mea politică de azi am intitulat-o „Cinci luni de guvernare social-democrată – un bilanț provizoriu”.
Au trecut cinci luni de la învestirea actualului Guvern prin votul Parlamentului și un bilanț, fie el și provizoriu, rămâne cea mai eficientă metodă de a constata dacă așteptările expuse de... prin programul de guvernare și rezultatele mai sunt în concordanță. Putem deja avea o imagine despre direcția în care merg lucrurile în România.
Deși timpul a fost foarte scurt, multe angajamente electorale au fost deja onorate de către actualul Guvern, care s-a străduit constant să păstreze viteza de implementare în graficul inițial de măsuri. Voi aminti aici doar câteva pe care le consider mai importante pentru oameni, și anume: creșterea salariului minim la 1.450 de lei; creșterea punctului de pensie de la 871 la 1.000 de lei; creșterea pensiei minime de la 400 la 520 de lei; eliminarea impozitului pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei; eliminarea a 102 taxe nefiscale; creșterea alocării pe student pentru fonduri de bursă de la 83 de lei pe lună la 201 lei pe lună; transport gratuit pe calea ferată pentru toți studenții din România pe toată perioada anului, inclusiv în vacanțe; deschiderea programului „Tomate românești”; alocarea a 2% din PIB pentru apărare; adoptarea normelor metodologice pentru programul „Prima chirie”. Și lista măsurilor nu se oprește aici.
Există și alte rezultate care să confirme validitatea politicii guvernamentale? Desigur. În primele trei luni ale acestui an a fost înregistrat un excedent bugetar de peste 1,64 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB, un argument politic și financiar care demonstrează faptul că impactul măsurilor din programul de guvernare va fi cel pe care cetățenii îl așteaptă – venituri mai mari și mai multe locuri de muncă. Deja datele statistice ale Oficiului European pentru Statistică, pentru primul trimestru al anului 2017, plasează România pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene, cu o creștere a PIB-ului cu 5,6%.
Un climat economic general mai bun influențează favorabil și economiile locale. În județul Hunedoara, de exemplu, turismul este o activitate importantă și efectele s-au simțit imediat în acest domeniu. Participarea Agenției de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara la Târgul de turism al României de la București, din februarie anul curent, a fost un succes și rezultatele nu au întârziat să apară. Aproape 30.000 de turiști au vizitat Cetatea Devei. De asemenea, peste 21.000 de turiști au vizitat Castelul Corvinilor de la 1 ianuarie și până la 28 martie, cu peste 20% mai mult decât în anul trecut.
Este un început promițător și autoritățile locale sunt decise să nu piardă acest start. O demonstrează și semnarea cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în luna mai, a contractului de finanțare pentru restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor și am convingerea că în scurt timp și alte domenii de activitate vor constata semnalele relansării economice.