Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2014
Declarații politice · retras
Tinel Gheorghe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Proiectul acesta de act normativ are o singură speță, ca să spun așa: trecerea a 50 de oameni de la casele de sănătate teritoriale la centru. Păi, dar nu asta este forma de luptă, fraților, împotriva fraudei! Nu-i luați din teritoriu, unde ăia sunt vai mama lor și așa, acolo sunt cele mai multe probleme, și-i aduceți la centru ca să facă... ce? Să se calce pe picioare? Asta este o metodă populistă. Sau aveți niște sinecuri de împărțit și nu mai vor ăia să stea prin teritoriu, vor să vină pe salarii mai mari la centru. Dacă vreți să luptați cu frauda, după rețeta electronică implementată, veniți cu cardul de sănătate! Haideți să implementăm ceva, dar nu dacă-i luați din teritoriu, unde și așa plâng că nu acoperă activitățile, și-i aduceți la centru luptați cu frauda! Așa, într-un singur articol, modificați legea și spuneți: „Gata, domnule, uite ce facem noi, ce deștepți suntem noi! Ce șmecheri suntem noi, cei de la USL, luăm 50 de posturi din teritoriu și le aducem la centru și am rezolvat problema antifraudă.”
Nu votăm un astfel de proiect de act normativ, Grupul parlamentar al PDL, și aștept fie să-l întoarceți în comisie, fie să mai reflectați asupra votului pe care-l dați astăzi la votul final.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.