Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Noi o spunem răspicat: nu puteți, dragi PSD-iști, politiza chiar totul!
Eu cred că funcția aceasta, așa cum a fost ea gândită prin Legea nr. 218/2002, apolitică, de a lăsa la competența analizei corpului polițiștilor propunerea venită de la Ministerul de Interne și agreată de prim-ministru, n-o puteți duce și pe aceasta în sfera politicului.
Este o propunere aici de a o reîntoarce la comisie.
Noi știm, din practică, că, atunci când puterea PSD-istă vrea ceva, atunci, acest lucru se întâmplă.
Dar, oare, limită n-aveți?
Oare chiar nu puteți pune stavilă oricărei dorințe?
Care este urgența, necesitatea transformării acestei funcții într-una politică? De ce trebuie transformată și această funcție într-una politică?
Credeți că managementul instituției respective se va schimba dacă el nu mai este inspector general și este secretar de stat? Credeți că aceasta a fost hiba unui management defectuos, dacă dumneavoastră ați identificat-o, la conducerea Poliției Române din 2002 până acum? Nu. Ea răspunde unui comandament al dumneavoastră de a avea tot ce înseamnă structuri ale ordinii publice, siguranței naționale în subordine.
Și tragem un semnal de alarmă, Grupul parlamentar al PDL, că ce se întâmplă acum în Parlamentul României și ce faceți dumneavoastră este un alt atac la democrație și la statul de drept.
Votăm retrimiterea la comisie și vă spun încă o dată: votăm împotriva acestui proiect de act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.