Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2010
Informare · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
Doamna președinte, Stimați colegi,
Conform raportului, n-a fost modificat alin. (2) al acestui art. 16. Eu am avut un amendament de eliminare a acestui alineat, pentru că, din momentul când avem o prevedere de natură... La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice și juridice private au obligația de a da toate documentațiile, informațiile... Astfel de posibilități au organele de urmărire penală și cei care au competență în domeniul spălării banilor.
Avem prevedere conform căreia au dreptul să ceară aceste informații, dar obligativitatea de a primi este pentru anumite autorități.
Eu cred că exagerăm dând astfel de obligativități și, mai târziu, să-i și pedepsim pe cei care nu se conformează.
Ca atare, solicit în continuare eliminarea acestui alineat 2, care, în viziunea mea, excedează prevederilor constituționale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.